18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialŞeful Aeroporturi Bucureşti revocat din funcţie

Şeful Aeroporturi Bucureşti revocat din funcţie

Sorinel Ciobanu a fost revocat, vineri, din funcţia de director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) după ce Consiliul de Administraţie al companiei a constatat nerealizarea planului de investiţii, informează CNAB, preluat de Agerpres

Prerogativele de director general vor fi preluate interimar de către unul dintre membrii Consiliului de Administraţie al CNAB, Cosmin – Cătălin Peşteşan, manager public în cadrul Direcţiei de Transport Aerian la Ministerul Transporturilor. 

Cosmin – Cătălin Peşteşan are experienţă în domeniul aviaţiei civile, fiind reprezentantul României pe acest domeniu în cadrul organizaţiilor internaţionale Eurocontrol, ICAO, NATO, Comisia Europeană. Până în prezent, activitatea sa profesională a inclus elaborarea unor acte normative relevante pentru aviaţia civilă precum şi reprezentarea Ministerului Transporturilor în cadrul unor întâlniri la nivel internaţional cu organisme din domeniu.

 

Cele mai citite

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...
Ultima oră
Pe aceeași temă