16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialSPANIA: Proteste de amploare ale studenţilor şi profesorilor faţă de reducerile bugetare...

SPANIA: Proteste de amploare ale studenţilor şi profesorilor faţă de reducerile bugetare din Educaţie

Manifestaţii de amploare în Spania faţă de reducerile bugetare, creşterea taxelor de înscriere la universităţi şi mai multe reforme ale sistemului de educaţie. Mii de studenţi, profesori şi părinţi au ieşit în stradă, aceste manifestaţii, atât la Madrid cât şi în alte 16 oraşe, încheie o grevă naţională de trei zile a studenţilor, relatează AFP, preluat de Mediafax.

Studenţii protestau de asemenea faţă de o reformă care ar face mai dificilă obţinerea unei burse. Reforma prevede de asemenea consolidarea învăţământului în limba spaniolă, o măsură care i-a înfuriat pe studenţii catalani şi basci. Conform Guvernului spaniol, aceste reforme vizează să amelioreze nivelul studenţilor într-o ţară în care mai mult de jumătate din tineri sunt şomeri, dar şi să reducă deficitul public.

Din 2011, Guvernul condus de Mariano Rajoy a crescut impozitele, a îngheţat salariile din serviciul public şi a redus cheltuielile în sectoarele sănătăţii şi educaţiei pentru a reduce deficitul bugetar. Ana Garcia, secretarul Uniunii studenţilor, a cerut demisia ministrului Educaţiei, Jose Ignacio Wert. "Tinerii s-au săturat de politica PP", a declarat ea.

Spania a început să-şi revină anul trecut după şase ani de recesiune, cu ajutorul Uniunii Europene pentru sectorul bancar.

Cele mai citite

Euro este în ușoară scădere. Ce se întâmplă cu dolarul?

Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9758 lei, în scădere...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...

Coaliția trebuie să reziste pentru planurile strategice de călătorie ale șefului statului

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Iohannis luptă pentru menținerea coaliției formate din Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Național Liberal (PNL), măcar până își...
Ultima oră
Pe aceeași temă