15.3 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialSTATELE UNITE: Ultimul pacient tratat de Ebola s-a vindecat

STATELE UNITE: Ultimul pacient tratat de Ebola s-a vindecat

"New York nu mai are niciun caz de Ebola", a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul Bill de Blasio dupa ce medicul american care luase Ebola în Guineea a fost externat marţi, vindecat, acesta fiind, până în acest moment, ultimul caz de febră hemoragică din Statele Unite, relatează AFP, preluat de Mediafax.

Medicul Craig Spencer, în vârstă de 33 de ani, s-a infectat cu Ebola în Guineea, unde a fost voluntar pentru tratarea persoanelor bolnave, în cadrul unui program al organizaţiei Medici fără Frontiere.

"M-am vindecat, nu mai sunt contagios", a declarat tânărul la externarea din Spitalul Bellevue, situat în Manhattan.

Cele mai citite

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...

Asociaţia Energia Inteligentă: Furtuna geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice

O furtună geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice sau chiar pentru comunităţile care s-ar baza exclusiv pe energie electrică, arată...
Ultima oră
Pe aceeași temă