16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialStocurile de ţiţei din Statele Unite, la cel mai mare nivel din...

Stocurile de ţiţei din Statele Unite, la cel mai mare nivel din ultimii 80 de ani

Furtunile care au avut loc în ultima perioadă în Statele Unite ale Americii nu au reuşit să crească semnificativ cererea de petrol, astfel că stocurile au atins 500 de milioane de barili, acesta fiind cel mai mare nivel din ultimii 80 de ani, potrivit unei analize Saxo Bank citate de Agerpres

“Ţiţeiul atinge un prag, dar nu e gata de creştere. Un nivel ridicat de incertitudine continuă să creeze un mediu plin de provocări pentru investitori. Săptămâna trecută începuse cu cea mai mare scădere pe două zile înregistrată în ultimii 7 ani, urmată de o creştere semnificativă”, precizează analiştii băncii. 

Primele semne ale îngrijorării traderilor prinşi cu poziţii short deschise au apărut miercuri, după raportul SUA privind stocurile. “Pe aproape toate capitolele raportul a avut un impact negativ pe preţ, cu stocurile de ţiţei şi gazolină într-o creştere peste prognoză. Stocurile de petrol din SUA au atins 500 de milioane de barili – cele mai mari din ultimii 80 de ani, în vreme ce stocurile de gazolină continuă să crească. Deşi o anumită parte din creştere se datorează unei cereri mai slabe, furtunile de iarnă nu au afectat creşterea care a urmat”, relevă analiza Saxo Bank. 

În ultima săptămână, ţiţeiul Brent a scăzut cu 3 dolari, dar tot anul acesta a scăzut 30 de dolari pentru a ajunge acolo. Poziţiile speculative au continuat să crească: long, short, în futures şi ETP. Aceste dezvoltări arată că piaţa este foarte divizată şi nu se poate pune de acord asupra unui plafon de preţ săptămâna aceasta: 30 sau 40 de dolari, mai spun analiştii Saxo Bank. 

“Datele fundamentale negative şi grijile legate de cererea slabă au atras poziţii short, chiar şi din partea fondurilor hedge. Piaţa de opţiuni a reuşit mereu să se stabilizeze, mai ales acum, că opinia generală înclină spre ideea că ‘răul cel mare a trecut deja’. Producătorii, disperaţi din cauza preţurilor operaţionale crescute, întreţin ideea unei întâlniri între statele OPEC şi cele non-membre. Cu toate acestea, există şanse mici ca această întâlnire să ducă preţul sus – mai degrabă ne va arăta care este plafonul inferior al preţului petrolului. Ţiţeiul Brent va fluctua într-un interval destul de mare – cu un minim sub 30 dolari/baril şi un maxim de 37 dolari”, se mai arată în raport. 

Petrolul Brent se tranzacţionează luni cu aproximativ de 33,4 dolari pe baril, iar cel cotat la bursa de la New York, cu circa 29,6 dolari.

Cele mai citite

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă