14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialSUA: Doi tineri ar fi pus la cale uciderea procurorului din Saint...

SUA: Doi tineri ar fi pus la cale uciderea procurorului din Saint Louis şi a şefului poliţiei din Ferguson

Doi bărbaţi inculpaţi săptămâna trecută pentru infracţiuni la regimul armelor plănuiau un atentat cu bombă la Gateway Arch, în centrul oraşului Saint Louis din statul Missouri şi uciderea procurorului ţinutului Saint Louis şi a şefului poliţiei din Ferguson, relatează St. Louis Post-Dispatch, preluat de Mediafax.

Un act de acuzare, în care nu sunt menţionate bombe sau asainate, a fost trimis la un tribunal federal pe 19 noiembrie şi a fost prezentat vinerea trecută, la arestarea lui Brandon Orlando Baldwin şi Olajuwon Ali Davis. Adresele acestora şi vârsta lui Baldwin nu au fost făcute publice, iar Davis are 22 de ani.

Potrivit acuzării, Baldwin a spus, în perioada 1-13 noiembrie, la un magazin de arme de foc din Hazelwood că vrea să cumpere pentru el două pistoale de tip Hi-Point, de calibrul .45, dar acestea erau de fapt pentru altă persoană. El mai este cunoscut şi ca Brandon Muhammad, potrivit unor documente judiciare, iar Davis poartă numele de familie Ali, a precizat avocatul său. Ambii riscă să fie acuzaţi de complicitate la întocmirea unei declaraţii scrise false în legătură cu achiziţionarea de arme de foc.

Aceleaşi surse au declarat că urmează să fie formulate acuzaţi suplimentare cu privire la complotul de atentat cu bombă şi că Davis este considerat liderul, iar poliţia l-a înregistrat video în secret.

Unul dintre suspecţi plănuia, potrivit surselor citate, să plaseze o bombă pe puntea de observaţie din vârful Arcului, în pofida "controalelor la fel de dure ca pe aeroport" la accesul în instalaţie. Nu era clar dacă suspecţii voiau să-i omoare pe procurorul McCulloch şi pe şeful poliţiei din Ferguson Thomas Jackson în atentate cu bombă, în contextul în care ambii oficiali au devenit ţinte ale unor critici şi proteste la nivel naţional după uciderea lui Brown.

 

Cele mai citite

Investițiile PSD continuă să susțină creșterea economică în trimestrul II: Managerii Români Confirmă

Managerii români confirmă că România va continua să înregistreze creștere economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform Anchetei de Conjunctură privind...

Mulțumesc-ul de pe panou zboară (NIc)ușor către coaliție

Ilustrație: Marian Avramescu Într-un final a devenit limpede pentru toți bucureștenii cui mulțumește primarul general al Capitalei, pe numeroasele panouri electorale de pe străzi. Mulțumirile...

Burkina Faso: Autoritățile interzic mai multe agenții de presă străine

Autorităţile din Burkina Faso au suspendat mai multe instituţii de presă străine deoarece au prezentat subiectul prin care armata, aflată la putere, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă