15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialSUA: Moscova ar putea orchestra o contraofensivă în estul Ucrainei

SUA: Moscova ar putea orchestra o contraofensivă în estul Ucrainei

Statele Unite ale Americii sunt îngrijorate de o posibilă contraofensivă orchestrată de Moscova în estul Ucrainei, pe fondul incursiunilor repetate ale unităţilor militare ruse pe teritoriul ucrainean.

Potrivit Mediafax, rebelii proruşi din Ucraina au recucerit teritorii în estul ţării în ultimele zile, în contextul în care Kievul acuză Moscova că trimite tancuri şi militari în sud-estul Ucrainei.

"Aceste incursiuni arată că o contraofensivă dirijată de Rusia este probabil în curs la Doneţk şi Lugank", a declarat Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.

"Bineînţeles, acesta este un important subiect de îngrijorare pentru noi", a adăugat Psaki.

Ea a afirmat că Washingtonul a "observat reticenţa Guvernului rus de a spune adevărul, în timp ce militarii săi se află la distanţa de 30 de mile (48 de kilometri ) de frontierele Rusiei, pe teritoriul ucrainean".

Autorităţile de la Kiev au acuzat trupele ruse că operează pe teritoriul Ucrainei, NATO şi Polonia afirmând că deţin dovezi, însă Moscova a respins aceste acuzaţii.

Potrivit Kievului, trupe ruse care au intrat în Ucraina au instalat un "cartier general" în regiunea separatistă Doneţk.

Al doilea convoi umanitar rus destinat Ucrainei va fi trimis "foarte curând", anunţă Kremlinul, potrivit Mediafax.

Al doilea convoi umanitar rus va fi trimis în Ucraina "foarte curând", a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că Moscova era pregătită să trimită convoiul joi, dar aşteaptă decizia Kievului şi a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), relatează Itar-Tass.

"Al doilea convoi umanitar a fi trimis foarte curând. Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean au convenit ieri (marţi) asupra necesităţii acestui pas, în contextul catastrofei umanitare din estul Ucrainei". a declarat Peskov miercuri seara.

Potrivit purtătorului de cuvânt, "partea rusă era pregătită să trimită convoiul mâine (joi), însă aşteptăm decizia Kievului şi a CICR, pentru ca operaţiunea să se desfăşoare în colaborare cu autorităţile de la Kiev şi sub egida Crucii Roşii".

"Din acest motiv, nu putem preciza data exactă când vom trimite convoiul", a adăugat el.

"Luând în considerare discuţia celor doi preşedinţi, sperăm la o cooperare mai constructivă" cu autorităţile de la Kiev, a afirmat Peskov.

Ministrul de Externe Serghei Lavrov a anunţat luni trimiterea unui al doilea convoi umanitar rus, precizând că Moscova a transmis Kievului "o notă oficială" pe această temă.

El a avertizat miercuri că cel de-al doilea convoi umanitar rus destinat Ucrainei "nu va fi şi ultimul".

Un prim convoi, care, potrivit Moscovei, transporta 1.800 de tone de ajutor, a traversat vinerea trecută, după mai multe zile de aşteptare, frontiera ruso-ucraineană şi a ajuns la Lugansk, fără aprobarea Kievului şi fără să fie verificat de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR).

Kievul a denunţat atunci o "invazie directă" din partea Rusiei.

Cele mai citite

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă