20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialSurpriză la ONU. Adunarea Generală a respins candidatura Rusiei pentru Consiliul Drepturilor...

Surpriză la ONU. Adunarea Generală a respins candidatura Rusiei pentru Consiliul Drepturilor Omului

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a respins, vineri, candidatura Rusiei pentru Consiliul Drepturilor Omului (CDO). Rusia era în cursă alături de Croația și Ungaria pentru două locuri în acest Consiliu. Ea nu a obținut decât 112 voturi din totalul celor 193 de voturi ale statelor membre, în timp ce Croația a obținut 114, iar Ungaria -144, informează AFP, citat de Agerpres.

Din cauza sprijinului pe care Moscova îl acordă regimului președintelui sirian Bashar al-Assad, numeroase organizații umanitare au făcut apel la respingerea candidaturii Rusiei pentru un al doilea mandat în Consiliul Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, Arabia Saudită a fost aleasă să facă parte din CDO, cu 152 de voturi, deși a fost criticată de organizațiile nonguvernamentale pentru bombardamentele întreprinse în Yemen.

 

Potrivit directorului Human Rights Watch la Geneva, John Fisher, „acesta este în mod clar un semnal de alarmă pentru Moscova”. Astfel, el și-a exprimat dorința ca mesajul Adunării Generale a ONU „să fie auzit”.

Printre alte țări alese vineri, pe o bază regională, în CDO figurează SUA, Marea Britanie, China, Egipt, Irak, Africa de Sud, Cuba sau Tunisia. Ele își vor prelua locurile în ianuarie 2017, pentru trei ani. În total 14 locuri din cele 47 au fost reînnoite vineri.

Cele mai citite

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă