11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialSurse: Sorin Oprescu a revenit la Spitalul Universitar, în calitate de angajat

Surse: Sorin Oprescu a revenit la Spitalul Universitar, în calitate de angajat

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, şi-ar fi reluat activitatea la secţia de chirurgie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, potrivit unor surse medicale, citate de Agerpres.

Sursele citate au declarat că Oprescu “Este echipat. Lucrează la aceeaşi secţie de la etajul 6, unde îşi desfăşura activitatea şi înainte”.

Săptămâna trecută, Curtea de Apel Bucureşti i-a admis lui Sorin Oprescu o cerere de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat. 

Citeşte şi: Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, scapă de arestul la domiciliu

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Oprescu are mai multe obligaţii, printre care: să nu depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti; să se deplaseze doar la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, magazine alimentare şi farmacii de pe raza sectorului 1 sau unităţi spitaliceşti din Bucureşti; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi sau martori din dosar; să nu exercite funcţia de primar; să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice. 

Citeşte şi: Tribunalul București trimite dosarul lui Oprescu înapoi la DNA

Pe 20 noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa – director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Mircea Octavian Constantinescu – directorul Direcţiei Economice din Primăria Generală a Capitalei, Florin Şupeală – director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, Claudiu Bengalici – administrator al unei societăţi comerciale, Cristian Stanca (fostul său şofer), Ruxandra Avasiloae – director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti. 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă