15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialȘuviţă din părul lui Napoleon, furată dintr-un muzeu australian

Șuviţă din părul lui Napoleon, furată dintr-un muzeu australian

O şuviţă din părul lui Napoleon şi alte obiecte de o valoare "inestimabilă" care au aparţinut împăratului francez au fost furate dintr-un muzeu din Australia, care adăposteşte o colecţie strânsă de apropiaţii acestuia, în timpul exilului pe Insula Sf. Elena, a anunţat, marţi, poliţia, citată de AFP, potrivit Mediafax.

Poliţia este de părere că furtul ar putea fi rezultatul unei "comenzi" venite din partea unui colecţionar privat.

"Printre obiectele furate se numără un inel şi un pandantiv cu şuviţe din părul lui Napoleon, o panglică pe care monarhul a scris în 1815 şi o cutie cu tutun de prizat", se precizează într-un comunicat al poliţiei.

Hoţii au pătruns în muzeu joi seară, prin toaleta clădirii – un edificiu istoric cunoscut sub denumirea de Briars Park, situat pe peninsula Mornington, din statul Victoria.

Colecţia – formată din aproximativ 500 de obiecte – a fost strânsă de urmaşii lui Alexander Balcombe, care l-a întâlnit în copilărie pe Napoleon, în timpul exilului acestuia pe Insula Sf. Elena, unde împăratul francez a trăit până la moartea sa, pe 5 mai 1821.

Alexander Balcombe "a stat pe genunchii lui Napoleon în copilărie. Familia acestuia se împrietenise cu împăratul, după ce a fost exilat pe Insula Sf. Elena", a spus custodele muzeului, Steve York, pentru postul de televiziune Australian Broadcasting Corporation.

Ulterior, la mijlocul secolului al XIX-lea, familia Balcombe s-a stabilit în Australia.

În total, au fost furate zece obiecte din colecţie, printre care şi o călimară din argint, încrustată cu trei napoleoni de aur, care ar fi fost găsiţi în buzunarul împăratului la momentul morţii acestuia, precum şi miniaturi cu Napoleon şi cu prima lui soţie, Joséphine.

Aceste obiecte "sunt inestimabile, deoarece sunt de neînlocuit. Suntem bulversaţi", a declarat Steve York.

Restul obiectelor colecţiei au fost mutate, din motive de securitate.

Conform poliţiei, jaful nu a durat mai mult de zece minute şi a fost pregătit cu grijă.

Cele mai citite

Întârzierea consolidării clădirilor: O problemă majoră în mandatul lui Nicușor Dan

Faptul că un cutremur mai puternic ar putea distruge mii de clădiri din București a transformat necesitatea consolidării clădirilor cu risc seismic într-una dintre...

Preşedinte al UDMR Bihor şi-a depus candidatura la preşedinţia CJ

Senatorul Cseke Attila, care este și președintele UDMR Bihor, și-a depus candidatura duminică pentru funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Bihor. În același...

Întârzierea consolidării clădirilor: O problemă majoră în mandatul lui Nicușor Dan

Faptul că un cutremur mai puternic ar putea distruge mii de clădiri din București a transformat necesitatea consolidării clădirilor cu risc seismic într-una dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă