13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialTăriceanu, despre eludarea cozii la DRPCIV: Preocuparea celor cu funcții importante e...

Tăriceanu, despre eludarea cozii la DRPCIV: Preocuparea celor cu funcții importante e să se dedice societății, nu statul la coadă

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că preocuparea celor cu funcții importante în stat este să să se dedice în principal problemelor societății și comunităților, și "nu statul la coadă".

În contextul relatărilor din media, potrivit cărora Tăriceanu a eludat săptămâna trecută coada la DRPCIV pentru a-și reînnoi permisul de conducere și a unei plângeri în acest sens adresate DNA, el a spus: "Nu înțeleg de ce eliberarea permisului meu de conducere ajunge să fie o problemă de DNA".

"Nu îmi imaginez că o să fiu în asentimentul tuturor. (…) Există în orice stat câteva funcții importante unde oamenii au fost aleși ca să reprezinte într-un fel statul și să se dedice în principal problemelor societății și comunităților. Asta trebuie să fie preocuparea lor principală. Nu statul la coadă. Sigur că există și posibilitatea să stăm la coadă la permise, la cumpărat flori, la alte acțiuni. Din acest motiv în toate țările pentru cei care ocupă anumite poziții înalte se găsesc din punct de vedere legal anumite pârghii prin care li se permite să își dedice majoritatea timpului în interesul țării și al societății și nu să stai (n.r. la coadă). Până la urmă nu e nimic înjositor, dar e o problemă de gestiune a timpului", a afirmat marți Tăriceanu la Antena 3, potrivit Agerpres.

El a explicat că a vorbit cu cei de la permise să meargă înainte de începerea programului ca să nu facă "un gest ostentativ de a trece prin față".

"Lucrurile acestea întotdeauna încerc să le gestionez cât mai discret posibil. Ca președinte al Senatului am dreptul la mașină cu antemergător, SPP, cu Poliție, și așa mai departe. Nu știu dacă am folosit vreodată (…) antemergător cu mașină de Poliție pentru că nu vreau să deranjez pe ceilalți participanți la trafic. Țin cont că sunt anumite sensibilități care trebuie menajate, mai ales într-o perioadă de lipsuri și nemulțumiri ale populației. Nu sunt un om care să facă exces de atributele și pârghiile pe care le are cineva în calitate de președinte al Senatului. Mă duc singur să-mi fac cumpărăturile pentru gospodărie, dar, nu ascund, dacă am o deplasare de făcut, sigur, se ocupă cabinetul, se ocupă SPP să facă rezervarea biletelor, să nu stau la coadă", a adăugat Tăriceanu.

El a menționat că în perioada cât a fost premier a reglementat problema cozilor interminabile la pașapoarte, cărți de identitate, caziere, permise de conducere, certificate de înmatriculare etc.

"În momentul de față sunt cozi, supraaglomerare, pentru că s-au concentrat în același loc Bucureștiul și zona Ilfov și este o perioadă când foarte mulți români se întorc din străinătate, vin în vacanță în țară… Ca președinte al Senatului nu am nicio pârghie să reglementez aceste chestiuni, sunt de resortul Executivului".

Tăriceanu susține că în momentul de față există "o campanie bine dirijată" care are ca scop "să nu se discute nimic despre actualul Guvern".

"În ultimii ani ați auzit vreun prim-ministru, președinte…. Nu îmi imaginez că nu li s-a întâmplat să le expire pașaportul, cartea de identitate, permisul de conducere. Ați văzut pe cineva de la un anumit nivel stând la coadă? Nu. Ceea ce se întâmplă în momentul de față este o campanie bine dirijată care are următorul scop: nu mai discutăm nimic de Guvernul tehnocrat, de greșelile pe care le fac, de toate neajunsurile care sunt din momentul de față, mult mai importante decât cum mi-am preschimbat eu carnetul. (…) La noi se întâmplă frecvent această manevră de deturnare atenției de la problemele principale", a mai spus Tăriceanu.

Pe de altă parte, el susține că nu o cunoaște pe Elenina Nicuț, cea care a semnat plângerea la adresa sa către DNA.

Cele mai citite

pe Ponta, nu pe poante, ca să defileze frumos pe podiumul electoral

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca Gabriela Firea, candidatul Partidului Social Democrat (PSD) la Primăria Capitalei, să nu mai creadă că nu o susține în...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...
Ultima oră
Pe aceeași temă