16 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialTârnăveniul revine pe harta producătorilor de vin

Târnăveniul revine pe harta producătorilor de vin

Vechea artă a vinificării reînvie la Târnăveni, oraș care era renumit încă din Evul Mediu pentru vinul alb de calitate pe care îl producea. În ultimii 25 de ani, viticultura locală a dispărut cu desăvârșire, după ce plantațiile de viță-de-vie care creșteau pe coastele însorite ale dealurilor pe care șerpuiește drumul care duce spre Iernut au fost distruse.

Însă consecințele acestui accident istoric sunt pe cale să fie anulate de o inițiativă asumată de familia Petru, care a deschis o cramă chiar pe unul dintre dealurile pe care se întindea podgoria Târnăveniului.Munca la acest proiect a început în anul 2013, când Cătălin Petru, împreună cu ceilalți membri ai familiei, a decis să transforme prepararea vinului dintr-o îndeletnicire plăcută într-o afacere.

”Am cumpărat primii struguri în anul 2013, de la producători din zonă, care au certificarea DOC – Denumire de Origine Controlată, iar cu ajutorul acestora am produs primele sticle de vin. Bineînțeles că intenționăm să dezvoltăm și podgoria noastră, avem patru hectare care vor fi plantate cu Fetească Regală, Fetească Albă și Fetească Neagră. De podgorie se va ocupa tatăl meu, care este horticultor. Însă nu am avut răbdare să așteptăm până când vița-de-vie care va fi plantată pe terenul nostru va intra pe rod”, a spus Cătălin Petru. În acest moment, crama familiei Petru a scos pe piață vin produs din soiul Pinot Noir, vinificat alb sec și rose demisec, un cupaj de vin alb sec care a primit numele Trifon, de la numele străbunicului lui Cătălin Petru, cupaj care îmbină soiurile Riesling italian și Fetească Regală, precum și vin alb sec din soiul Kerner. Vinurile de Târnăveni sunt disponibile la sediul cramei, în București, în Sibiu, în Mediaș, în Târgu Mureș și în Timișoara. De asemenea, ele pot fi comandate și ­on-line.

Tradiția de secole

Renașterea producției de vin de Târnăveni reprezintă, de fapt, reluarea unei tradiții vechi de secole. Târnăveniul a fost atestat documentar din anul 1278, când așezarea a fost pusă sub protecția Sfântului Martin, unul dintre cei mai importanți pentru sașii colonizați în Transilvania. Sașii au avut un rol important în crearea plantațiilor de viță de vie în sudul Transilvaniei, mai cu seamă în Podișul Târnavelor. Documentele arată că în ziua de Sfântul Martin, serbat an de an în 11 noiembrie, era degustat în cadru festiv vinul de Târnăveni. În acea zi, sașii din toată Transilvania organizau un carnaval în toată regula, pentru că ziua Sfântul Martin marca o sărbătoare a recoltei și, totodată, era ultima sărbătoare importantă înainte de a începe Postul Crăciunului. Tradiția degustării vinului în acest cadru amintește de cea care este încă prezentă în regiunile viticole din Europa de Vest, regiuni din care provin unii dintre strămoșii sașilor ardeleni de azi. Cea mai cunoscută dintre ele este degustarea de Beaujolis, în Franța. Vinul Beaujolais Nouveau este pus în vânzare întotdeauna în cea de-a treia zi de joi a lunii noiembrie.

 

Cele mai citite

Ministerul Agriculturii, despre banii încasați de beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală...

Prăpăd în rândul antreprenorilor. A crescut cu 40% numărul firmelor radiate

Un număr de 25.292 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele trei luni din 2024, cu 40,53% mai multe comparativ cu...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă