21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialMesaj emoţionant de la tatăl lui Bogdan Gigină: Îi doresc lui Oprea...

Mesaj emoţionant de la tatăl lui Bogdan Gigină: Îi doresc lui Oprea să nu aibă parte în viaţa lui de drama prin care trecem noi

Tatăl poliţistului Bogdan Gigină, Cornel Gigină, a afirmat, joi, că îi urează fostului ministru de interne să nu treacă niciodată printr-o dramă ca cea prin care trece familia sa şi îl consideră al doilea vinovat pentru moartea fiului său, după conducerea Poliţiei. Declaraţia a fost făcută la protestul faţă de respingerea cererii DNA în cazul lui Gabriel Oprea, desfăşurat în faţa Senatului, scrie News.ro.

 “Le mulțumesc acestor oameni. Emoțional sunt aproape de familia Gigina, le mulțumesc celor din toată țara. Cu ajutorul lor se va face dreptate”, a spus Cornel Gigina, aflat în rândul persoanelor care protestau față de votul din Senat în cazul Oprea.  
  
 Întrebat ce îi transmite acum fostului ministru de Interne, după votul prin care a scăpat de urmărirea penală, tatăl polițistului a spus că își dorește că acesta să nu treacă prin drame că cea prin care trece familia să acum. “Îi doresc să nu aibă parte de ce am avut noi, să nu aibă parte în viață lui de ce am avut noi și prin ce dramă trecem în acest moment”, a spus el. 
  
 Tatăl lui Bogdan Gigina a adăugat că nu îl consideră pe Oprea principalul vinovat, ci pe conducerea Poliției Române. “Vinovați sunt toți, conducerea Brigăzii Poliției Rutiere, domnul Oprea și firmă de gaze. (…) Această este ordinea în care este vinovăția”, a explicat el. Aproximativ 2.500 de persoane au protestat, joi, la Senat, față de votul privind urmărirea penală a lui Gabriel Oprea. Protestatarii au blocat pentru aproximativ o oră circulația pe Calea 13 Septembrie, după ce au rupt cordonul de jandarmi și s-au apropiat de poartă Senatului. 

Citeşte şi LIVE TEXT. FOTO+VIDEO. Românii, la capătul răbdării, au ieșit din nou în stradă din cauza votului scandalos al aleșilor, pentru protejarea lui Oprea. Printre demonstranți a fost și Gabriel Liiceanu. Jurnaliștii României libere au relatat de la protestul din fața Senatului
  
 Ei au aruncat cu suluri de hârtie igienică în zidul Parlamentului și au scandat împotrivă lui Gabriel Oprea, a parlamentărilor care au votat împotrivă cererii DNA, dar și împotrivă partidelor, în general. Printre mesajele scandate și afișate de protestatari au fost unele precum “Vrem dreptate!”, “Egalitate în față legii”, “Demisia urgență a cercetatilor penal”, “Parlament murdar, nu mai tolerăm nesimțirea voastră”, “Oprea nu uită, închisoarea e casă ta”, “DNA, nu uită de Ponta”, “PSD, ciumă roșie”, “PNL, altă ciumă roșie” și “Tăriceanu și ai lui sunt penalii neamului”. 

Protestul va fi reluat vineri. Vezi programul acțiunii.

 

Cele mai citite

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...
Ultima oră
Pe aceeași temă