16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialTaxa de liniște impusă de Mazăre, anulată

Taxa de liniște impusă de Mazăre, anulată

Taxa de liniște instaurată de primarul Radu Mazăre acum 13 ani nu mai există. Judecătoria Constanța a decis, ieri, anularea acesteia, prin­tr-o hotărâre definitivă și irevocabilă. O decizie asemănătoare fusese luată și în decembrie 2015, dar Consiliul Local al Municipiului Constanța a făcut recurs.

„Am început demersurile acum un an și jumătate. Mă bucur că a fost anulată taxa, după 13 ani de zile. Banii înapoi pot fi recuperați de cei care au plătit numai dacă se judecă“, a precizat Andrei Popescu, președintele Asociației „Constanța Ia Atitudine“, care a inițiat acest proces, ajuns între timp consilier municipal independent. Popescu a demarat chiar și o strângere de semnături pentru eliminarea taxei, care a strâns peste 7.000 de adeziuni.

Radu Mazăre, alături de consi­lierii locali, a introdus în anul 2003 „taxa pentru creșterea gradului de liniște și siguranţă în derularea activităţilor economice în Constanţa, Mamaia și Sat Vacanţă”. Potrivit hotărârii, aceasta „se utilizează pentru paza unor bunuri publice, pentru prevenirea și combaterea infracţiunilor și a faptelor ilicite, antisociale, manifestate prin cerșetorie, furturi, tâlhărie și prostituţie, pentru combaterea comerţului stradal neorganizat, prevenirea depunerilor de moloz și gunoi menajer și pentru prevenirea lipirii de afișe pe faţadele clădirilor, stâlpi și copaci”. Serviciul Pu­blic de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Constanţa a răspuns unei solicitări a Asociației „Constanța Ia Atitudine“ și a precizat că la nivelul anului 2014 a fost încasată suma de 6.611.826 de lei. Cea mai mare parte din bani, 5,07 milioane lei, a ajuns la SC Conpress Holding SRL, firmă apropiată de Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu.

În ciuda sumelor încasate, pro­blemele nu au dispărut. Orașul este plin de cerșetori și prostituatele pot fi găsite pe străzi foarte ușor. În general, deși se aplică de 13 ani, taxa de liniște nu a reușit. ”În municipiul Constanța și în Mamaia furturile și spargerile s-au înmulțit mai mult ca niciodată, lucru reclamat de proprietarii de afaceri și publicat în mass-media. În ciuda prevederilor contractuale pe care le au firmele plătite din acestă taxă, nu s-au acordat niciodată despăgubiri și nici nu a fost diminuată valoarea contractului. Practic, nimic din ce scrie în contractele încheiate cu firme private, din banii proveniți din această taxă, nu se respectă, deși agenții economici plătesc și zeci de mii de lei pe an în contul acesteia, a precizat Andrei Popescu

„No comment“ de la Primărie

Am încercat să obținem un punct de vedere și de la Primăria Constanța despre ce va face în continuare, mai ales că în luna noiembrie trebuie făcut bugetul pentru 2017. ”Primăria Constanța nu comentează deciziile instanței”, a fost răspunsul oferit oficial de reprezentanții biroului de presă al instituției.   

TOP

Taxe speciale din Republica Mazăre

1. Taxa de liniște (pentru creșterea gradului de liniște și siguranţă în derularea activităţilor economice în Constanţa, Mamaia și Sat Vacanţă) – anulată de instanță

2. Taxa de barieră (la intrarea în Mamaia) – anulată.

3. Taxa de promovare a turismului în Staţiunea Mamaia și Sat Vacanţă – în funcțiune, va fi transformată în taxă de dezvoltare.

4. Taxa pentru irigații spații verzi în stațiunea Mamaia – anulată.

 

Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă