21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialTelefonul Copilului: Copiii au fost certați sau bătuți de părinți pentru notele...

Telefonul Copilului: Copiii au fost certați sau bătuți de părinți pentru notele obținute la examene

Copiii care au apelat la Telefonul Copilului s-au plâns, anul acesta, de neînțelegerile cu părinții, mai cu seamă privind notele obținute la examene, arată Mediafax.

În aproape un sfert dintre cazurile care semnalau neînţelegeri cu părinţii, specialiştii de la Telefonul Copilului au sesizat măsurile extreme la care unii copii şi adolescenţi au fost expuşi fie pentru că nu au finalizat anul şcolar cu media generală aşteptată de părinţi, fie pentru că nu au luat nota aşteptată de părinţi în urma examenului de capacitate, precum şi avertismente în situaţia în care nu vor absolvi bacalaureatul.

"Măsurile extreme au inclus şi violenţa fizică din partea părinţilor faţă de unii dintre copiii care au apelat 116 111", se mai arată în comunicat.

Asociaţia Telefonul Copilului informează, luni, că în primele şase luni ale anului 2014, a înregistrat 56.315 apeluri, iar în 2.663 de cazuri semnalate a fost necesară şi intervenţia instituţiilor abilitate. Nevoia de comunicare, neînţelegerile cu părinţii şi relaţia deficitară copil – părinte au fost principalele probleme înregistrate în primele şase luni ale anului la Telefonul Copilului, iar în 25 la sută dintre cazuri, copiii au semnalat depresie, gânduri suicidale sau frică.

În total au fost înregistrate 1.314 de cazuri de abuz asupra copilului şi violenţă în familie, printre cele mai grave forme de abuz fiind neglijarea (38,24 la sută), molestarea fizică (32,50 la sută) şi abuzul emoţional (14,35 la sută).

Nevoia de comunicare (30,43 la sută), neînţelegerile cu părinţii (26,96 la sută), relaţia deficitară copil – părinte (17,39 la sută) sunt principalele situaţii în care copiii şi adolescenţii au solicitat consilierea specialiştilor Asociaţiei Telefonul Copilului.

"Alte situaţii în care copiii şi adolescenţii au contactat 116 111 sunt: depresia, tulburările de comportament, gândurile suicidale, frica şi anxietate, criza de identitate, probleme sentimentale (25,22 la sută)", se arată în comunicat.

Aproape jumătate dintre apeluri (44,72 la sută) provin din mediul rural, 37,21 la sută din urban, iar în 18,07 la sută dintre situaţii a fost solicitată confidenţialitatea.

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate din regiunea Muntenia (23,81 la sută), urmată de Moldova (17,99 la sută), Bucureşti (13,29 la sută), Oltenia (10,89 la sută), Transilvania (9,27 la sută), Dobrogea (5,89 la sută), Banat (3,02 la sută), necunoscut (15,84 la sută).

Cele mai citite

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în 2 săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni, urmând să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern până la finalul lunii...

Băncile, sancționate ca urmare a războiului din Ucraina. Reprezentanții lor spun că se confruntă cu provocări fără precedent

După ce americanii au anunțat că vor trece la sancționarea grupului austriac Raiffeisen, din cauza afacerilor extinse din Rusia, la câteva zile Rusia a...
Ultima oră
Pe aceeași temă