13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialTensiuni în Cisiordania. Un oficial palestinian a fost ucis în confruntări cu...

Tensiuni în Cisiordania. Un oficial palestinian a fost ucis în confruntări cu militari israelieni

Un oficial palestinian, însărcinat cu dosarul colonizării în cadrul Autorităţii Palestiniene, a fost ucis miercuri în confruntări cu militari israelieni, în timpul unei manifestaţii, în Cisiordania ocupată, potrivit unor surse medicale şi din domeniul securităţii, citate de AFP, preluat de Mediafax.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a denunţat "atacul brutal care a provocat moartea" lui Ziad Abu Ein. Este un "act barbar, care nu poate fi nici acceptat şi nici tolerat", a declarat Abbas, potrivit agenţiei oficiale WAFA. El a decretat trei zile de doliu şi a anunţat deschiderea unei anchete. Oficialul palestinian a "murit ca un martir după ce a fost lovit în zona pieptului", a declarat Ahmed Bitawi, directorul spitalului din Ramallah.

Potrivit unui fotograf al AFP aflat la faţa locului, oficialul palestinian se afla printre cei aproximativ 300 de manifestanţi care se îndreptau spre colonia Adei Ad, cu intenţia de a planta măslini. Manifestanţii au fost arestaţi la un punct de control de militarii israelini, care au început să tragă cu gaze lacrimogene.

Manifestanţii au continuat să înainteze spre cordonul format de militari, iar, în acel moment, trei militari l-au lovit brutal pe Ziad Abu Ein la nivelul pieptului. Kamal Abou Safaka, colaborator al lui Ziad Abu Ein, a anunţat că oficialul a fost lovit cu o armă. După cinci minute, Ziad Abu Ein s-a prăbuşit în iarbă, cu mâna la piept. Un militar israelian a încercat să-i acorde primul ajutor, iar ulterior oficialul palestinian a fost transportat la spital, unde a murit.

Armata israeliană a anunţat că analizează informaţiile în legătură cu acest caz. După moartea oficialului palestinian, gruparea islamistă Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a cerut Autorităţii Palestiniene să oprească orice cooperare în domeniul securităţii cu Israelul.

Cele mai citite

Vama Veche: Marș de solidaritate în memoria celor doi studenți uciși de Vlad Pascu

Zeci de tineri participă joi după-amiază la un marş de solidaritate în memoria celor doi studenţi ucişi de Vlad Pascu în accidentul de la...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Irina Begu, în „sferturile” turneului ITF de la Wiesbaden

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Wiesbaden, după ce a învins-o în trei seturi pe elveţianca Simona...
Ultima oră
Pe aceeași temă