22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialȚigări de contrabandă de 300.000 de euro, confiscate de polițiștii de frontieră...

Țigări de contrabandă de 300.000 de euro, confiscate de polițiștii de frontieră din Timiș

Un transport de țigări de contrabandă în valoare de 300.000 de euro a fost capturat de către polițiștii de frontieră din Timiș şi de procurori ai DIICOT Timișoara, în dreptul localității Șuștra, din județul Timiș, transmite MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă, de sâmbătă, al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, polițiștii de frontieră au depistat în trafic, vineri, un microbuz în dreptul localității timişene Șuștra, înmatriculat în Slovacia, fiind condus de un cetățean slovac.

La controlul mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la documentele prezentate.

”S-a procedat la verificarea documentelor prezentate, confirmându-se faptul că acestea sunt false. Astfel, s-a procedat la efectuarea unui control fizic asupra mijlocului de transport, iar în interiorul autovehiculului au fost descoperite peste 115.000 pachete ţigări marca Marble și Ashima, netimbrate”, se arată în comunicat

Potrivit sursei citate, valoarea bunurilor este de aproximativ 300.000 de euro.

Întreaga cantitate de țigări şi microbuzul care le transporta au fost confiscate de către polițiștii de frontieră.

Procurorii DIICOT au preluat cazul, urmând să ia măsurile legale în acest caz.

Cele mai citite

O casă din Sectorul 2 al Capitalei a luat foc

Un incendiu de proporții, însoțit de degajări mari de fum, a izbucnit luni la o casă situată pe Strada Călușei din Sectorul 2 al...

Derby fără miză în Giulești. Rapid, victorie de consolare cu FCSB

Rapid s-a impus pe teren propriu cu scorul de 2-0 în fața campioanei FCSB, în ultimul meci din acest sezon al Ligii 1. Partida...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...
Ultima oră
Pe aceeași temă