Doi tineri au murit, joi dimineață, în urma unui accident produs la ieșirea din oraușl Buziaș, județul Timiș, după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit cu un camion, potrivit Mediafax.
Un tânăr în vârstă de 28 de ani aflat la volanul unui autoturism Dacia Logan a intrat într-o depăşire pe drumul ce leagă Timișoara de Lugoj, la ieșirea din orașul Buziaș, însă la un moment dat a pierdut controlul direcţiei şi s-a ciocnit cu un camion, potrivit polițiștilor.
Citește și: Accident în Tulcea. Șapte răniți
În urma impactului, șoferul și o tânără de 25 de ani aflată în autoturism au decedat.
Șoferul camionului le-a povestit polițiștilor că tânărul de 28 de ani a încercat să depășească o dubă de marfă și camionul, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, acroșând duba, apoi ciocnindu-se cu camionul.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru uciderte din culpă în acest caz.