19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu a depus amendamente la Legea graţierii. Dacă ar fi aprobate,...

Traian Băsescu a depus amendamente la Legea graţierii. Dacă ar fi aprobate, se graţiază pedepse sub 10 ani, inclusiv pentru terorism, şi se reduc la jumătate pedepsele femeilor, inclusiv pentru corupţie

Senatorul PMP Traian Băsescu a depus o serie de amendamente la Legea graţierii, prin care vor fi graţiate pedepsele de sub 10 ani, inclusiv, informează miercuri News.ro.

Fostul șef al statului justifică propunerile sale prin faptul că, în varianta actuală a proiectului, persoanele considerate "indezirabile" vor fi pedepsite mai aspru.

Alt amendament ar reduce la jumătate pedepsele pentru femeile condamnate pentru fapte fără violenţă, inclusiv pentru corupţie. O altă propunere a lui Traian Băsescu ar graţierea inclusiv a persoanelor condamnate pentru terorism.

Potrivit amendamentelor depuse de fostul preşedinte, "se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 10 ani inclusiv aplicate de instanţa de judecată", faţă de termenul de 5 ani, cuprins în proiectul Guvernului.

"Faptul că se prevede un prag de până la 5 ani pentru acordarea graţierii nu va face decât să determine aplicarea unor pedepse foarte mari pentru acele persoane considerate indezirabile, astfel că, dacă în prezent, acestea au şansa de a primi o pedeapsă de 3 până la 4 ani, pe viitor vor fi acordate doar pedepse de peste 5 ani, tocmai pentru a se evita aplicarea acestei legi a graţierii", motivează Traian Băsescu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...
Ultima oră
Pe aceeași temă