11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialTrenurile au întârzieri de până la 60 de minute, din cauza vremii

Trenurile au întârzieri de până la 60 de minute, din cauza vremii

Două trenuri au ajuns, marţi dimineaţa, în Gara de Nord Bucureşti cu întârzieri, din cauza zăpezii şi a gerului. Astfel, trenul IR 1742 Satu Mare-Oradea-Bucureşti şi  şi IR 1782 Piteşti-Bucureşti Nord au avut întârzieri de  60 de minute, iar IR 1696 Timişoara Nord-Bucureşti Nord a ajuns cu 40 de minute mai târziu, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor CFR, niciun tren nu a fost anulat. Totodată, ei au precizat că în cazul apariţiei defecţiunilor la instalaţia electrică şi de încalzire, din cauza temperaturilor foarte scăzute, personalul de tren va redistribui călătorii, în măsura posibilităţilor, în alte vagoane şi le va acorda asistenţa necesară.

În prezent, în staţii şi depouri se intervine constant pentru deszăpezire. Mai mult, garniturile de tren sunt verificate înainte de plecarea în cursă, iar pentru situaţii de urgenţă sunt pregătite locomotive Diesel de rezervă, potrivit reprezentanţilor companiei.

Călătorii sunt sfătuiţi să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească. Informaţii despre situaţia circulaţiei trenurilor pot fi găsite pe http://cfr.ro/index.php/cauta-tren, iar numerele de telefon de la staţiile CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Info Utile/Informaţii Telefonice. Pasagerii care doresc să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul neefectuat.

Condiţiile meteorologice nefavorabile au dus, luni, la anularea unui tren de călători, în timp ce alte două trenuri vor ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste 100 de minute.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă