16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialTunelurile de contrabandă din Fâşia Gaza, inundate de autorităţile din Egipt

Tunelurile de contrabandă din Fâşia Gaza, inundate de autorităţile din Egipt

Autorităţile din Egipt au inundat tunelurile de contrabandă între Fâşia Gaza şi Egipt, a declarat ministrul israelian al Energiei Youval Steinitz, citat de AFP, informează Agerpres.

Potrivit ministrului, decizia preşedintelui egiptean Abdel Fattah al-Sissi est “o soluţie bună”. Mai mult, oficialul israelian a precizat că decizia a fost luată, “în mare parte din cauza cererilor şi presiunilor” autorităţilor din Israel.

Duminică, o purtătoare de cuvânt al lui Steinitz a încercat să revină asupra acestor cuvinte şi a afirmat că ele creează ‘impresia falsă că această campanie egipteană împotriva tunelurilor este rezultatul unei cereri israeliene’. ‘Aceasta nu reflectă realitatea’, a adăugat ea, întrucât Egiptul lansase încă de la sfârşitul anului 2014 construirea unei zone tampon pentru a distruge sutele de tuneluri săpate din Fâşia Gaza. Purtătoarea de cuvânt nu a spus că tunelurile ar fi fost inundate. 

Organizaţia Hamas, care conduce Fâşia Gaza, este un inamic declarat al regimului ex-mareşalului Sissi, care îi acuză pe activiştii palestinieni că utilizează aceste tuneluri pentru a furniza arme mişcărilor jihadiste active în Sinai. 

Palestinienii, care au văzut apa infiltrându-se în partea lor din această regiune deşertică, nu au nicio îndoială că egiptenii au inundat zona-tampon pentru a surpa ultimele tuneluri existente între Gaza şi Sinaiul egiptean. Egiptenii ar pompa în acest scop apă din Marea Mediterană, care este foarte aproape, afirmă ei. 

După ce armata l-a înlăturat în vara anului 2013 pe preşedintele Mohamed Morsi, membru al organizaţiei Fraţii musulmani din care provine Hamas, punctul de trecere egiptean de la Rafah, singura deschidere dinspre Fâţia Gaza spre lumea necontrolată de Israel, este închis cvasipermanent, sufocând peste 1,8 milion de palestinieni şi economia lor sub blocada israeliană de 10 ani. 

În cursul ultimului război din vara anului 2014, aviaţia israeliană distrusese o mare parte din reţeaua subterană care permitea locuitorilor din Gaza să achiziţioneze numeroase produse din Egipt.

Cele mai citite

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă