14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialTurcia trimite 500 de trupe de elită în Siria, la Al-Bab

Turcia trimite 500 de trupe de elită în Siria, la Al-Bab

Turcia a desfășurat 500 trupe suplimentare, de elită, precum și artilerie și blindate, la frontiera cu Siria, unde Ankara încearcă să preia controlul asupra Al-Bab, fief al organizației jihadiste Statul Islamic, scrie France Presse, citând agenția proguvernamentală Anadolu. 

Mai multe tancuri, vehicule militare de transport și cel puțin 10 piese de artilerie au fost desfășurate între Oguzegli și Karkamis, în sudul țării, la frontiera siriană, la aproximativ 40 de km de Manbij, anunță Agerpres. Noile manevre vin după ce trupele Turciei au înregistrat pierderi importante în confruntarea cu jihadiștii la Al-Bab.

Șaisprezece soldați turci au fost uciși miercuri, cea mai sângeroasă zi pentru Turcia de la începutul ofensivei împotriva grupării Statul Islamic și milițiilor kurde, în august 2016. Armata turcă a anunțat că a ucis 12 teroriști ai grupării SI în acest sector, bilanț imposibil de verificat.

Gruparea Statul Islamic a difuzat, joi, o înregistrare video care arată cum doi soldați turci sunt arși de vii. Pe 29 noiembrie, armata turcă anunțase că a pierdut contactul cu doi militari aflați in misiune in nordul Siriei.

Cele mai citite

Mesajul de Paște al SRI-ului: “Nu credem până nu…”

Mesajul viral postat pe rețelele sociale de către Serviciul Român de Informații (SRI) în ziua de Paște a adunat rapid aprecieri și distribuiri. „Nu...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...
Ultima oră
Pe aceeași temă