15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialTuriștii străini, surpriza așteptată pe litoral de 1 Mai

Turiștii străini, surpriza așteptată pe litoral de 1 Mai

Peste două săptămâni, litoralul va primi numeroşi turişti străini, din Marea Britanie, Canada şi SUA, ce vor veni în România pentru a-şi petrece vacanţa de 1 Mai. Cel puţin aşa anunţă operatorii autohtoni din turism.

Dacă până anii trecuți minivacanța de 1 Mai pe litoralul românesc era o afacere aproape exclusiv autohtonă, lucrurile se schimbă acum. Noutatea sezonului este că pe litoral vor veni jurnaliști și agenți de turism din Turcia și Italia, invitați să vadă cum se pot distra aici turiștii din țările lor. „Vom deschide sezonul cu vizite din străinătate. Vom avea două infotripuri, unul pentru agenții de turism și jurnaliști din Turcia și un altul cu tour-operatori și jurnaliști din Italia. Cu ei deschidem sezonul. Vor fi circa 25 de persoane din Turcia și 15 din Italia”, a spus Corina Martin, președintele Asociației Litoral-Delta Dunării.

Englezi în cluburile de fițe

Vin și turiști străini de 1 Mai, dar individual, a adăugat Corina Martin. Acelaşi lucru este confirmat de Nicolae Bucovală, președintele Asociației Patronale Mamaia şi proprietar al unui hotel în această stațiune. ”Sunt rezervări destul de multe de 1 Mai. Eu până la ora aceasta am deja 60 de camere rezervate și chiar plătite de către turiști din Anglia”, a precizat Bucovală. Aceștia vin din două motive: pentru că Mamaia a fost popularizată la târgul de turism de la Londra, în primăvara acestui an, și pentru că oferă posibilitatea de distracție în cluburi, la prețuri accesibile.

”Noi am popularizat Mamaia în mod special, chiar la târgul de turism de la Londra, la care am participat. Sunt și câteva evenimente care se organizează pe zona cluburilor de fițe din Mamaia. Anglia are cluburi exclusiviste, dar sunt foarte, foarte scumpe. Este un rezultat al promovării. Oamenii încep să descopere România pe acest segment, de clubbing. Noi suntem mulțumiți că ei vin și nu stau o noapte sau două, cum stau bucureștenii, ci stau mai multe zile”, a spus hotelierul.

Au fost și anul trecut câțiva englezi care au stat minimum cinci nopți. Numărul turiştilor din Marea Britanie care vor să vină în Mamaia va crește până de 1 mai. Agențiile de turism sună la hotelierii români să se intereseze dacă mai sunt locuri libere. ”Românul e mai pretențios decât englezul. Britanicii se distrează, sunt cuminți. Practic, nici nu-i vedem. Diferența dintre noi și ei e foarte clară. Ei sunt o democrație de sute de ani, sunt obișnuiți să respecte conduita unui hotel, legile țării. Am văzut în Londra cum cineva a aruncat țigara pe jos și a fost amendat. Dacă fumezi în hotel, amenda este de 240 de lire. Fă la noi așa ceva. I-am văzut în cluburi, în Tenerife. Oamenii se distrează acolo, nu ies în țară să dea în cap”, a conchis Nicolae Bucovală.

În Mamaia vor veni și turiști din Canada și SUA. Există rezervări ferme de peste ocean pentru mai multe locuri. Sejururile încep cu data de 30 aprilie. Nu numărul este foarte important, spun hotelierii, ci semnalul pe care îl dau și promovarea pe care o pot face.

Promovarea stațiunii continuă. ”Promovăm Mamaia peste hotare. Piețele pe care ne-am concentrat sunt Anglia, Tel Aviv (piața numărul 1, de unde vom avea două chartere), Moldova, Italia și Turcia, pentru că în aceste două țări avem curse aeriene directe pe Aeroportul Kogălniceanu”, a precizat Corina Martin.

Peste 30.000 de turiști

În total, spune Corina Martin, pe litoral vor sosi, în minivacanța de 1 Mai, între 30.000 și 35.000 de turiști. ”Să nu uităm blatiștii. De când lumea și pământul, studenții au venit pe blat. În plus, mulți vin la rude”, punctează Cristian Bărhălescu, directorul unei agenții de turism. Evident, cea mai mare parte a acestora au ales Mamaia, care va fi plină. Aici vor fi între 25.000 și 30.000 de vizitatori. ”Mamaia va fi full”, spune Nicolae Bucovală. Sejururile aici s-au vândut puțin mai bine decât anul trecut. Oficial, potrivit fostului ministru al Turismului, anul trecut și-au petrecut vacanța de 1 Mai pe litoral circa 30.000 de turiști.

Mamaia, stațiunea vedetă

Mamaia este stațiunea preferată și datorită evenimentelor care se organizează aici. ”Vom face parada de mașini de epocă și cu autobuzul Facebook după-amiază, pentru a participa și italienii și turcii. Seara avem seară de club. Vor vizita trei cluburi. Pregătim un concert pe plajă, cu intrare liberă, pentru că vrem să-i convingem pe românii care poate vor să se ducă la munte sau să stea acasă să vină la mare”, spune Corina Martin. Încă nu s-au stabilit numele celor care vor cânta. Inițial se discutase cu Craig David, un DJ din Marea Britanie, dar între timp s-au primit mai multe oferte.

Vama Veche, ocupată din martie

A doua destinație favorită de pe litoral este Vama Veche. ”Ultimele locuri pe care le-am găsit în Vama Veche au fost la începutul lunii martie”, a declarat Cristian Bărhălescu. Stațiunea are turiștii săi fideli, care vin aici în ciuda schimbărilor produse în ultimii ani, dar are și adepți noi, atrași de aerul boem de aici. În Vama Veche nu mai vorbim de turism pentru studenți și tineri fără bani, ci și de alternative pentru oamenii cu bani, de hoteluri scumpe și restaurante bune, cu prețuri pe măsură. ”Vama Veche este o destinație de vacanță atipică, unde mulți vin să-și încarce bateriile”, spune Bărhălescu.

Speranțe și în sud

Vor veni însă turiști și în celelalte stațiuni. Multe hoteluri din Eforie sunt deschise. Hotelierii din sud speră și ei la turiști. Primăria Mangalia a anunțat că pregătește mai multe evenimente de 1 Mai. ”Avem un festival de maşini tunate şi unul de salsa. Ne aşteptăm ca în staţiunile Neptun-Olimp, Saturn, Jupiter, Venus, Cap Aurora şi Mangalia să avem o creştere a numărului de turişti cu 7%, faţă de cei 22.000 care au venit anul trecut“, a spus Cristian Radu, primarul Mangaliei. Aici se va organiza și un concert de muzică populară. Primarul a subliniat că vor veni în staţiune şi câteva sute de străini, în principal din Germania, Olanda, Franţa şi Belgia, pentru tratamente balneare. Reprezentanții primăriei au declarat că pun accent și pe infrastructură, pentru a atrage turiști. Există mai multe proiecte în derulare, cel mai important fiind reabilitarea falezelor din stațiuni.

Costinești și Eforie au pierdut trendul

Există însă și stațiuni de pe litoral unde lucrurile nu merg la fel de bine ca anii trecuți. Una dintre ele este Costinești, unde în alți ani nu găseai loc să arunci un ac. ”Costineștiul a pierdut foarte mult în anii aceștia”, spune Cristian Bărhălescu. În aceeași categorie intră și Eforie. Motivul: faptul că primarii de acolo nu s-au ocupat de promovarea stațiunilor, spune directorul agenției de turism.

Cât costă o cameră

Hotelierii spun că au prețuri accesibile. În Mamaia, o cameră dublă cu mic dejun inclus este 50 de euro, la un hotel de trei stele. Prețul scade la 25 – 30 de euro dacă vă cazați în Eforie, de data aceasta la un hotel de patru stele, cu mic dejun inclus, evident. În sudul litoralului, prețurile pot ajunge însă și la circa 70 de lei pe noapte.

Prețurile pot scădea cu peste 10%

Hotelierii de pe litoral spun că prețul total al sejurului va scădea după ce va intra în vigoare scăderea TVA-ului la alimente, de la 1 iunie, de la 24% la 9%. ”Dacă scade TVA, eu o să scad prețul la lista de meniui undeva la 12%”, a spus Nicolae Bucovală. La începutul anului a intrat în vigoare o prevedere care reduce TVA la 9% nu numai pentru serviciile de cazare turistică, așa cum se întâmpla anul trecut, ci și pentru serviciile de cazare cu demipensiune/pensiune completă/all-inclusive. După scăderea TVA și la alimente, reducerea ar trebui să se facă simțită și în nota de plată în restaurante, în afara pachetelor turistice.

”Ne aşteptăm ca în staţiunile Neptun-Olimp, Saturn, Jupiter, Venus, Cap Aurora şi Mangalia să avem o creştere a numărului de turişti cu 7%, faţă de cei 22.000 care au venit anul trecut”, a declarat primarul Mangaliei, Cristian Radu. 

În Mamaia îşi vor petrece vacanţa de 1 Mai între 25.000 şi 30.000 de vizitatori.

Cele mai citite

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă