14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialTusk laudă Bulgaria pentru securizarea frontierelor și susține principiul rutelor închise de...

Tusk laudă Bulgaria pentru securizarea frontierelor și susține principiul rutelor închise de migrație

Uniunea Europeană este hotărâtă să respecte acordul încheiat cu Turcia în martie 2016 pentru stoparea fluxului de migrație pe continent, a declarat marți președintele Consiliului European, Donald Tusk, cu prilejul unei vizite în Bulgaria. El a lăudat autoritățile bulgare pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii, potrivit Reuters citat de Agerpres.

'Suntem deciși să menținem închise rutele de migrație ilegală în regiune. Ne păstrăm angajamentul față de implementarea deplină a acordului UE-Turcia', a afirmat Tusk, în cursul unei conferințe de presă comune cu președintele bulgar Rumen Radev.

'UE își onorează angajamentele, la fel cum așteptăm ca Turcia să continue să-și respecte partea sa din acord', a continuat președintele Consiliului European.

'Bulgaria este, poate, cel mai bun exemplu de cum ne protejăm frontierele. Situația este sub control și dovedește cât de eficiente sunt serviciile de frontieră bulgare și conducerea sa politică. Din punctul meu de vedere, munca excelentă pe care o faceți la frontiere este dovada că ați realizat progrese suficiente pentru a deveni membri ai Spațiului Schengen', dar 'avem nevoie, după cum știți, de (acordul) tuturor statelor membre', a mai spus Tusk.

El a precizat că, 'dacă la frontierele Bulgariei vor apărea probleme suplimentare, UE are deja un plan de finanțare de urgență și este pregătită să reacționeze rapid pentru a sprijini' această țară.

Bulgaria, cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, și-a arătat îngrijorarea legată de un posibil nou val de migrație în contextul acutizării tensiunilor între blocul comunitar și Ankara, înaintea referendumului constituțional din 16 aprilie, la care cetățenii turci se vor pronunța cu privire la acordarea de puteri sporite președintelui Recep Tayyip Erdogan.

'Este extrem de important pentru noi să dezvoltăm relații bune de vecinătate cu Turcia. În același timp, tensiunile în creștere între UE și Turcia creează cel mai mare risc pentru Bulgaria', a atras atenția președintele Radev, îndemnând ambele părți să demonstreze bunăvoință pentru reducerea acestor tensiuni.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...
Ultima oră
Pe aceeași temă