20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialUDMR: Condamnarea lui Marko Attila, un precedent periculos

UDMR: Condamnarea lui Marko Attila, un precedent periculos

UDMR consideră că decizia instanței de condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare a deputatului Marko Attila este "profund nedreaptă faţă de biserica maghiară" şi faţă de cei cărora comuniştii le-au confiscat abuziv imobile, iar prin aceasta se creează un precedent periculos.

Într-un comunicat de presă transmis joi, reprezentanții UDMR arată că decizia instanţei periclitează tot ceea ce Uniunea a întreprins pe parcursul ultimilor 20 de ani, în domeniul retrocedării bunurilor confiscate.

"UDMR a luat cunoştinţă, cu indignare şi stupoare, de decizia prin care deputatul Marko Attila a fost condamnat de instanţă la trei ani de închisoare cu suspendare. Consiliul Permanent al UDMR consideră condamnarea profund nedreaptă faţă de biserica maghiară, faţă de cei care au contribuit la aplicarea legii, precum şi faţă de cei cărora dictatura comunistă le-a confiscat în mod abuziv bunuri imobiliare. Decizia instanţei creează, astfel, un precedent periculos, în baza căruia vor putea fi solicitate anulări ale deciziilor de retrocedare adoptate pe căi similare. Astfel, este periclitat tot ceea ce a întreprins Uniunea pe parcursul ultimilor 20 de ani, în domeniul retrocedării bunurilor confiscate", se arată în documentul citat.

Reprezentanţii UDMR au subliniat că, încă de la înfiinţarea sa, Uniunea a militat pentru retrocedarea imobilelor confiscate şi naţionalizate, confruntându-se de foarte multe ori cu un puternic curent politic de opoziţie.

"Azi, datorită eforturilor Uniunii, numeroase imobile bisericeşti şi private se află din nou în proprietatea celor de drept, însă procesul de retrocedare nu s-a încheiat în totalitate. Din 1990 încoace, demnitarii UDMR au continuat să depună eforturi în acest sens. La fel a făcut şi deputatul Marko Attila, care, de-a lungul carierei sale politice, a sprijinit procesul de retrocedare a peste 1.000 de imobile bisericeşti naţionalizate. Instanţa, prin sentinţă definitivă, l-a condamnat pe nedrept nu numai pe Marko Attila, ci a decis şi renaţionalizarea Colegiului Székely Mikó", mai spun reprezentanții UDMR.

Aceștia susțin că Uniunea va iniţia toate demersurile necesare pentru ca "procesul Mikó" să ajungă la cele mai înalte foruri internaţionale și solicită bisericilor, societăţii civile şi întregii comunităţi maghiare din Transilvania ”să îşi exprime o largă solidaritate în acest caz".

Miercuri, deputatul UDMR Marko Attila Gabor a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Ploiești la trei ani de închisoare cu suspendare în procesul în care este judecat pentru abuz în serviciu într-un dosar privind restituirea unor imobile, după ce iniţial fusese condamnat la aceeaşi pedeapsă, dar cu executare.

Cele mai citite

Klaus Iohannis merge în America unde va primi premiul Distinguished International Leadership Award

Președintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Președintele...

Un nou gol pentru Mihăilă în Serie B! Parma, campioană în liga secundă din Italia

Valentin Mihăilă a înscris un nou gol pentru Parma, care a terminat la egalitate cu US Cremonese, 1-1, duminică, pe teren propriu, în penultima...

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă