18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialUn agent al Ordinii Publice s-a blocat într-un birou și a amenințat...

Un agent al Ordinii Publice s-a blocat într-un birou și a amenințat că se sinucide

O anchetă a fost declanşată de Poliţia Judeţeană Bacău în cazul unui agent de la Ordine Publică, după ce acesta s-a blocat într-unul din birourile Poliţiei Moineşti, ameninţând că se sinucide cu pistolul din dotare, informează Mediafax.

Agentul își argumenta gestul prin faptul  că nu ar fi apreciat la valoarea sa şi că ar fi marginalizat.

Șefii direcţi ai poliţistului au anunţat imediat conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, iar comandantul IPJ şi un negociator din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au mers să discute cu agentul.

După mai multe ore de negocieri, agentul a deschis uşa, ulterior fiind transportat la Secţia Psihiatrie a Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde a refuzat să fie internat. 

Reprezentanții IPJ Bacău au precizat că, în funcţie de rezultatul anchetei interne, conducerea Poliţiei Judeţene Bacău va decide dacă poliţistul va mai putea lucra în sistem.

Cele mai citite

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Inițiative de sustenabilitate care ne atrag atenția. Foto Interviu cu reprezentanții Skanska despre sustenabilitate și clădiri certificate ce acoperă nevoile oamenilor cu dizabilități

1. Care au fost inițiativele cheie de sustenabilitate implementate în cadrul organizației în 2023 și cum au avut impact asupra performanțelor generale ale companiei? Toate...

Prongnoza meteo pe regiuni. Cum va fi vremea în intervalul 29 aprilie – 12 mai

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pe regiuni, valabilă în intervalul 29 aprilie - 12 mai 2024. Astfel,...
Ultima oră
Pe aceeași temă