11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUn agricultor din Caraș-Severin a falsificat semnături pentru a accesa fonduri europene

Un agricultor din Caraș-Severin a falsificat semnături pentru a accesa fonduri europene

Un agricultor din județul Caraş-Severin, Ioan Teodorescu, a fost trimis în judecată în stare de libertate, după ce a falsificat semnături pentru a obține fonduri europene, informează Mediafax.

“A contrafăcut semnăturile membrilor asociației pe care o conducea, pe documente depuse la APIA, pentru obținerea de sprijin financiar. Operațiunea s-a desfășurat de mai multe ori în perioada 2008 – 2011. Așa a obținut în interes propriu fonduri europene și fonduri de la bugetul de stat. Asociația din care făcea parte se ocupa de sprijinirea directă a crescătorilor de animale”, a declarat procurorul-șef al DNA Timișoara, Tamas Schiffbeck.

Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă cu suma de 1.497.937 lei, reprezentând sprijinul financiar încasat de Teodorescu pentru campaniile din perioada 2008-2011.

“În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin lui Teodorescu Ioan”, se arată în comunicat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraş-Severin.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă