18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUn anchetator rus, REŢINUT pentru luare de mită

Un anchetator rus, REŢINUT pentru luare de mită

Un anchetator din cadrul Comitetului rus de anchetă a fost reţinut în timp ce primea un milion de dolari mită, a anunţat, marţi, adjunctul şefului departamentului din Moscova al Comitetului de anchetă, Iulia Ivanova, relatează agenţia Tass, conform Mediafax.

“Suspectul a fost reţinut şi în curând va fi luată o decizie privind măsura restrictivă care va fi dispusă împotriva sa”, a declarat Ivanova, adăugând că departamentul din Moscova a fost implicat direct în depistarea infracţiunii.

Potrivit unei surse citate de Tass, un oficial de la departamentul de anchetă din estul Moscovei a cerut mită de la reprezentantul unei bănci din oraş, pentru a-i garanta că nu vor fi efectuate percheziţii acolo şi nu vor fi aduşi suspecţi în faţa justiţiei.

“Anchetatorul a încercat să ia mita prin intermediul unui avocat al conducerii băncii şi a fost prins în flagrant în biroul său”, a precizat sursa citată.

Suspectul a decis să facă abuz de puterea sa, în timp ce investiga un caz penal în perioada 19 martie-25 mai, pentru a primi o sumă importantă de bani sub formă de mită în schimbul renunţării la procedurile legale, conform anchetatorilor.

Cele mai citite

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă