25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialUn bărbat georgian a pătruns ilegal în România

Un bărbat georgian a pătruns ilegal în România

Un cetăţean georgian, care intenţiona să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen, a fost prins de către polițiștii de frontieră tulceni, după ce a traversat a pătruns ilegal pe teritoriul României, informează Mediafax.

Poliţiştii de frontieră tulceni au depistat, în zona localității Pardina, un bărbat care nu vorbea limba română şi nu îşi justifica prezenţa în zona de frontieră, potrivit Gărzii de Coastă.

Iniţial, acesta a prezentat la control un document pe numele unui cetăţean georgian, solicitant de azil în Franţa.

După verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul s-a prezentat sub o identitate falsă, fiind tot cetățean georgian, cu vârsta de 38 de ani şi domiciliul stabil în capitala Georgiei, Tbilisi.

Poliţiştii au precizat că el trecuse Dunărea cu o barcă pneumatică din Ucraina și a declarat că intenţiona să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit georgianului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, respectiv fals privind identitatea și joi seară, în jurul orei 19.30, a fost predat autorităţilor din Ucraina, conform protocolului dintre cele două state.

Cele mai citite

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...
Ultima oră
Pe aceeași temă