16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialUn biciclist a decedat după ce a fost lovit de un autoturism...

Un biciclist a decedat după ce a fost lovit de un autoturism pe DN 5

Un biciclist care se angajase în traversarea DN 5 Giurgiu Bucureşti în dreptul localităţii Daia, pe la trecerea de pietoni marcată şi semnalizată cu indicator, a decedat pe loc după ce a fost lovit de un autoturism, informează Agerpres

“În seara zilei de duminică, 24 iulie, la orele 21,10 un bărbat în vârstă de 32 de ani din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism marca BMW în direcţia Giurgiu- Bucureşti, nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat în vârstă de 56 de ani din localitatea Daia care se angajase în traversarea străzii pe bicicletă pe la trecerea de pietoni marcată şi semnalizată cu indicator”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cristian Şuţă. 

El a afirmat că în urma impactului “biciclistul a decedat pe loc, iar poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă”. Din primele cercetări, şoferul nu consumase băuturi alcoolice, rezultatul în urma verificării cu alcool testul fiind “zero”. 

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă