12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUn cetățean american, membru al misiunii OSCE în Ucraina, a fost ucis...

Un cetățean american, membru al misiunii OSCE în Ucraina, a fost ucis de explozia unei mine. Alți doi observatori au fost răniți

Un cetățean american care activa ca observator în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a fost ucis de explozia unei mine în estul Ucrainei, informează luni presa internațională citată de Mediafax.

Explozia s-a produs duminică. În urma acesteia, alţi doi observatori au fost răniţi, a anunţat Alexander Hug,adjunctul şefului misiunii OSCE. Vehiculul OSCE a trecut peste o mină care a explodat.

Alexander Hug a precizat că cei doi răniţi sunt din Germania şi Cehia. Bilanţul anunţat anterior era de un mort şi un rănit.

Mark Toner, purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat, a declarat că Statele Unite "cer Rusiei să-şi folosească influenţa asupra separatiştilor ca prim pas către pace în estul Ucrainei şi pentru a asigura o îmbunătăţire vizibilă, verificabilă şi ireversibilă în ceea ce priveşte securitatea".

La rândul său, Sebastian Kurz, ministrul de Externe al Austriei şi preşedintele în funcţie al organizaţiei de securitate, a cerut demararea unei anchete pentru a stabili circumstanţele incidentului. "Cei responsabili vor fi traşi la răspundere", a avertizat Sebastian Kurz.

Autorităţile separatiste din Lugansk susţin că mina de teren a fost plasată de forţele ucrainene.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, între forţele guvernamentale şi rebelii proruşi, izbucnit în martie 2015, s-a soldat până acum cu mai multe mii de morţi şi distrugeri masive în această zonă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă