13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialUn deputat bulgar a fost arestat ieri pentru coruptie, cu numai o...

Un deputat bulgar a fost arestat ieri pentru coruptie, cu numai o zi inainte de publicarea raportului MCV

Un deputat bulgar din cadrul puterii a fost arestat ieri seara pentru ca ar fi primit mită în valoare de 50.000 de leva – aproximativ 25.000 de euro, cu o zi înainte de publicarea la Bruxelles a raportului privind progresele Bulgariei în materie de corupţie şi infracţionalitate, anunta Mediafax.

Deputatul Dimităr Avramov, în vârstă de 34 de ani, din cadrul partidului GERB (centru-dreapta, la putere) “a fost arestat pentru trafic de influenţă, deoarece a cerut şi a luat mită în valoare de 50.000 de leva pentru a influenţa un funcţionar al unei direcţii regionale de agricultură. Este vorba despre exploatarea terenurilor agricole pentru care există subvenţii europene”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a Parchetului General, Steliana Kojuharova.
Procurorul general Boris Velcev va solicita miercuri Parlamentului ridicarea imunităţii acestui deputat, membru al Comisiei parlamentare pentru Agricultură, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Kojuharova a dezminţit orice legătură între arestarea deputatului şi publicarea miercuri la Bruxelles a unui raport al Comisiei Europene (CE) care evaluează efectele Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) aplicat Bulgariei şi României de la aderarea acestora la Uniunea Europeană (UE), la 1 ianuarie 2007.
Potrivit presei bulgare, CE va critica aspru ineficienţa justiţiei în faţa corupţiei şi a crimei organizate.
Bruxelles-ul a reproşat Bulgariei absenţa verdictelor de corupţie la nivel înalt.
Totodată patru bărbaţi, dintre care doi poliţişti, au fost arestaţi marţi seară într-un alt caz de dare-luare de mită în valoare tot de 50.000 de leva (aproximativ 25.000 euro), a declarat pentru agenţia Focus Stanimir Florov, şeful Serviciului de luptă împotriva crimei organizate.
Refuzând să precizeze motivul acestei dări de mită, comisarul Florov a declarat că cei doi agenţi arestaţi fac parte din serviciul său, că al treilea bărbat arestat este un fost agent, iar al patrulea este cunoscut pentru activităţi criminale.

 

Cele mai citite

pe Ponta, nu pe poante, ca să defileze frumos pe podiumul electoral

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca Gabriela Firea, candidatul Partidului Social Democrat (PSD) la Primăria Capitalei, să nu mai creadă că nu o susține în...

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...

Cinci locuri în Liga Campionilor pentru Germania, în sezonul viitor! Victoria lui Dortmund cu PSG, decisivă

Germania va trimite cinci formații în ediția viitoare a Ligii Campionilor, după ce şi-a asigurat locul doi în clasamentul UEFA din acest sezon, grație...
Ultima oră
Pe aceeași temă