15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialUn medicament preventiv împotriva SIDA

Un medicament preventiv împotriva SIDA

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat că a dat undă verde comercializării în Uniunea Europeană a medicamentului Truvada pentru prevenirea SIDA, în condiţiile în care acest medicament era deja utilizat pentru tratarea acestei boi, relatează EFE, citat de Agerpres. 

Agenţia reaminteşte că Truvada a fost iniţial autorizat, în 2005, în UE pentru a trata la adulţi infecţii cu HIV "în combinaţie cu alte antivirale". 

EMA a precizat că autorizarea Truvada, cu titlu preventiv, urmează să fie aprobată de Comisia Europeană. După avizul acesteia, fiecare ţară membră a Uniunii va adopta propria decizie privind preţul şi compensarea medicamentului. 

Franţa, care a adoptat încă de la sfârşitul anului 2015 prescrierea Truvada "în cadru spitalicesc", compensat 100%, devine prim ţară europeană şi a doua după SUA care dă undă verde utilizării Truvada – o combinaţie de antiretrovirale produsă de laboratorul american Gilead – ca tratament preventiv împotriva SIDA.

Cele mai citite

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 28 aprilie 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 28 aprilie 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 28 aprilie...

Întârzierea consolidării clădirilor: O problemă majoră în mandatul lui Nicușor Dan

Faptul că un cutremur mai puternic ar putea distruge mii de clădiri din București a transformat necesitatea consolidării clădirilor cu risc seismic într-una dintre...

Recent eliberat din închisoare, prins în flagrant în timp ce transporta 7 grame de heroină

La data de 26.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au decis reținerea unui individ,...
Ultima oră
Pe aceeași temă