14.8 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialUn membru al CGMB şi un consilier judeţean din Iaşi, găsiţi INCOMPATIBILI...

Un membru al CGMB şi un consilier judeţean din Iaşi, găsiţi INCOMPATIBILI de către ANI

Un consilier general în cadrul CGMB şi un consilier judeţean din Iaşi au fost găsiţi incompatibili de Agenţia Naţionala de Integritate (ANI), potrivit unui comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Cei doi sunt  Cosmin Gabriel Pîrvu, membru al Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), şi Dinu Apăvăloaei, membru al la Consiliului Judeţean Iaşi.

Potrivit ANI,  Pîrvu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 5 mai 2010 – 2 mai 2011, întrucât a exercitat, simultan, funcţia de Consilier general în cadrul CGMB şi calitatea de administrator – membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale a Sării SA Bucureşti.

Apăvăloaei era în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de Consilier judeţean în cadrul CJ Iaşi (2008 – 2012), întrucât SC Adems SRL şi SC Amed Group SRL (societăţi comerciale în cadrul cărora soţia şi copii acestuia au deţinut sau deţin calitatea de asociaţi şi funcţia de administratori) au încheiat un număr de opt contracte de prestări de servicii cu SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA (societate comercială înfiinţată de către Consiliul Judeţean Iaşi).

Orice persoană faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

Cele mai citite

Yoav Gallant, ministrul israelian al apărării, disensiuni cu premierul Netanyahu pe tema administrării Gaza

Într-un gest public rar care ilustrează diviziunile privind direcția campaniei militare în cadrul cabinetului de război al Israelului, ministrul apărării Yoav Gallant l-a îndemnat...

Cum să creați un sistem eficient de irigare pentru grădina dumneavoastră

Menținerea unei grădini luxuriante și sănătoase necesită o irigare adecvată, dar udatul manual al plantelor poate fi consumator de timp și o dovadă de...

Indicele Dow Jones a depășit pragul de 40,000 de puncte pentru prima dată în istorie

Indicele Dow Jones Industrial Average al Bursei de la New York a depăşit joi, pentru prima dată, pragul de 40.000 de puncte, în condiţiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă