18.9 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialUn membru al Congresului SUA acuză Rusia că a organizat atacuri cibernetice...

Un membru al Congresului SUA acuză Rusia că a organizat atacuri cibernetice asupra sistemelor de vot americane

Un important congresman democrat, Adam Schiff, a declarat că nu are “nicio îndoială” că Rusia se află în spatele recentelor atacuri informatice care au vizat sistemele de vot din SUA, informează luni Reuters citată de Agerpres.

Declarațiile congresmanului Adam Schiff, un important membru democrat al Comisiei de Informații din Camera Reprezentanților, au loc pe fondul îngrijorărilor exprimate de oficiali americani cu privire la securitatea sistemelor de vot și a bazelor de date, precum și a acuzațiilor nefondate lansate de candidatul republican Donald Trump potrivit cărora alegerile din SUA ar putea fi “fraudate”.

“Nu am nicio îndoială (că este vorba despre Rusia). Și cred că nici administrația (Obama) nu are vreo îndoială”, a declarat Schiff. El a cerut Administrației Obama să acuze public Moscova pentru încercarea de a submina încrederea în campania prezidențială din 8 noiembrie din SUA

Acuzațiile lansate de Adam Schiff au loc la o săptămână după ce Trump a pus sub semnul întrebării concluziile făcute cunoscute în privat de serviciile de informații americane potrivit cărora Rusia este responsabilă pentru aceste atacuri cibernetice.

“Ar putea fi Rusia, încă ar putea fi de asemenea China”, a declarat Trump în timpul unei dezbateri televizate cu Hillary Clinton. “Ar putea fi de asemenea cineva care face asta din pat și cântărește 180 de kilograme”, a mai spus el.

Schiff a afirmat că se îndoiește că hackerii ar putea să falsifice evidența voturilor astfel încât să afecteze rezultatul alegerilor. Oficiali și experți au declarat că sistemul descentralizat și tehnologia folosită de SUA în alegeri fac astfel de atacuri informatice puțin probabile.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Primar din Buzău cercetat penal

Ziarul Puterea vă prezintă în exclusivitate informații despre cazul grav de corupție din județul Buzău. Primarul din Balta Albă este cercetat împreună cu...

MAE dublează secțiile de votare din străinătate față de 2019

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a declarat că în cadrul alegerilor europarlamentare din 9 iunie, MAE va coordona organizarea a peste 900 de secții...

Anunț făcut de ministrul Educației. Cum își pot echivala unii elevi examenul de bacalaureat

Conform declarației ministrului Educației, Ligia Deca, elevii care au obținut premii individuale la concursurile sau olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației vor putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă