14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialUn membru CSM vrea sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru declaraţiile preşedintelui despre "ziaristul...

Un membru CSM vrea sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru declaraţiile preşedintelui despre “ziaristul important”

Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, susţine că în măsura în care afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare  la "decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important " se dovedesc a fi reale, se impune sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie faţă de presupuşii procurori care au acţionat la comanda unui ziarist, fie declanşarea cercetării disciplinare faţă de aceşti procurori. În caz contrar, arată Dumbravă, Inspecţia Judiciară trebuie să întocmească un raport privind aducerea atingerii independenţei justiţiei, a sistemului de justiţie reprezentat de parchete şi procurori, prin Ministerul Public, informează Mediafax.

În sesizarea sa, Dumbravă mai susţine că "nu ştiu dacă organele de urmărire penală, DNA sau Ministerul Public au fost sesizate cu privire la aceste aspecte de către domnul Preşedinte al României, obligaţie de altfel prevăzută de normele procedural penale impun sesizarea organelor de urmărire penală atunci când există indicii de săvârşire a unei infracţiuni, inclusiv de către un procuror, indiferent că este vorba de un simplu cetăţean şi cu atât mai mult de către Preşedintele României".

Preşedintele a fost întrebat, într-o emisiune de la postul B1 Tv, despre o declaraţie a sa anterioară în care arăta că de zece ani este într-o dispută cu sistemul, pe care Ion Iliescu "l-a protejat" și care "l-a înfrânt" pe Emil Constantinescu, adăugând că el a reușit să "îngenuncheze" acest sistem. "Uitaţi ce înseamnă sistemul şi cum îl definesc eu: el este un ansamblu de instituţii şi de centri de putere din afara instituţiilor", a răspuns Traian Băsescu.

Preşedintele a spus că, la începutul mandatului său, a găsit "un SRI în care Sorin Ovidiu Vântu ştia lista cu cei ascultaţi, iar şeful SRI mergea cu maşină de la Sorin Ovidiu Vântu”.

Preşedintele a mai spus că sistemul la care a făcut referire în declaraţiile sale înseamnă şi Justiţia.

”Vă aduceţi aminte perioada în care acuzam Înalta Curte, CSM, Parchetele, era perioada când erau oamenii, judecătorii, procurorii doamnei Stănoiu. S-a curăţat şi acolo, ca şi la SRI, cu trecerea în rezervă, cu pensionarea multor judecători. Sistemul s-a curăţat”, a mai spus Băsescu.

 

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă