19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUn neamț a tras cu pușca asupra unui centru de refugiați, rănind...

Un neamț a tras cu pușca asupra unui centru de refugiați, rănind două persoane

Un bărbat de 21 de ani este suspectat că a tras cu o carabină cu aer comprimat, duminică, asupra unui centru pentru refugiaţi în Germania, rănind uşor o fată de 5 ani şi un adolescent de 18 ani, a anunţat luni poliţia, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Rănite în picior, chiar în spatele centrului lor de primire situat la Lingen (vest), cele două victime au primit îngrijiri medicale la un spital din vecinătate. 

Mama fetiţei, de naţionalitate macedoneană, a dat semnalul de alertă prima dată în jurul orei locale 13.45, crezând că este vorba de cineva care aruncă cu pietre în copilul său. 

Însă o oră mai târziu, un martor a văzut cum cineva trage de la fereastra unui imobil din apropiere, de la etajul al treilea, rănind uşor un tânăr sirian. 

Percheziţionând apartamentul, care se află la o distanţă “de circa 40 de metri’ de centrul de refugiaţi, poliţia a confiscat arma şi muniţia, se arată într-un comunicat. 

În lipsa ‘unui motiv pentru a-l aresta preventiv’, suspectul a fost lăsat în libertate pe perioada cât ancheta, deschisă pentru ‘producerea de răni corporale periculoase’, continuă, a precizat poliţia.

Motivaţia agresorului rămâne încă neclară, au adăugat anchetatorii, în contextul în care 177 de acte de violenţă care au vizat centrele pentru refugiaţi au fost înregistrate în 2015 în Germania, comparativ cu 26 în anul precedent. 

Filiala din Germania a organizaţiei nonguvernamentale Amnesty International a făcut apel la autorităţi, într-un raport publicat joia trecută, să acţioneze pentru a contracara atacurile rasiste asupra centrelor pentru imigranţi.

La nivel local, poliţia nu dispune “de o analiză care să evalueze riscul de securitate pentru a putea stabili care centre sunt în mod special ameninţate să devină ţinte ale unor infracţiuni cu motiv rasist”, şi-a exprimat îngrijorarea Amnesty.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă