19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUn nou atac sângeros al ISIS la Fallujah

Un nou atac sângeros al ISIS la Fallujah

Combatanţi ai grupării Statul Islamic (ISIS) au ucis cel puţin 18 membri ai două familii care încercau să fugă din Fallujah, bastion jihadist, în centrul Irakului, au transmis duminică un oficial militar şi apropiaţi ai victimelor, potrivit AFP. Statul Islamic foloseşte civili pe post de scuturi umane pentru a-şi apăra fieful în faţa ofensivei lansate de forţele irakiene la 23 mai, omorându-i astfel pe cei care încearcă să fugă din oraş. 

Vineri, "în timp ce unii locuitori încercau să fugă, Daech a deschis focul asupra lor, omorând 18 (persoane) şi rănind alte zeci", a precizat pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, un înalt responsabil al Centrului pentru operaţiuni comune, folosind acronimul arab al ISIS. Armata a reuşit să îi salveze pe unii dintre ei, a adăugat el, potrivit Agerpres. 

Potrivit unor apropiaţi ai victimelor contactaţi telefonic, grupul era format din circa o sută de persoane, în majoritate femei şi copii. Toţi erau membri ai două familii care mai încercaseră să fugă cu câteva zile în urmă, fără succes. "Când au ajuns lângă intersecţia din apropierea forţelor irakiene, doi bărbaţi înarmaţi au apărut pe motociclete şi au tras asupra lor", a povestit Ahmed al-Ghneim, unul dintre apropiaţi. 

Conform organizaţiilor umanitare, numai un număr restrâns de civili au reuşit să fugă din centrul oraşului Fallujah. Majoritatea celor 24.000 de persoane care au scăpat de jihadişti de la începutul operaţiunii locuiesc la periferia oraşului.

Cele mai citite

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...
Ultima oră
Pe aceeași temă