11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialUn om de afaceri argeşean s-a spânzurat, după un control al ANAF

Un om de afaceri argeşean s-a spânzurat, după un control al ANAF

Un om de afaceri din judeţul Argeş s-a spânzurat, vineri seară, într-o hală a fabricii, la câteva zile după un contrul al ANAF, relatează Mediafax.

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a lăsat un bilet în care cere iertare familiei sale şi spune că nu este “un infractor”.

Potrivit unor surse judiciare, omul de afaceri a mers în unul dintre depozitele firmei şi s-a spânzurat de o grindă, după ce a lăsat un bilet în care cere iertare familiei sale şi spune că nu este “un infractor” şi a încercat doar să muncească.

Apropiaţii bărbatului spun că el ar fi recurs la acest gest după ce, miercuri, inspectorii ANAF făcuseră un control la firma în care acesta era asociat alături de un alt bărbat, control la care fuseseră descoperite unele nereguli. Soţia omului de afaceri, aflată în stare de şoc, nu a putut, în primă fază, să dea anchetatorilor date despre motivele care l-ar fi putut determina pe bărbat să se sinucidă.

Poliţia Argeş a deschis un dosar de cercetare penală în acest caz, pentru a stabili împrejurările în care a murit afaceristul

Cele mai citite

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în luna mai

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru perioada 29 aprilie - 27 mai 2024. Astfel, conform datelor furnizate...

Preşedinte al UDMR Bihor şi-a depus candidatura la preşedinţia CJ

Senatorul Cseke Attila, care este și președintele UDMR Bihor, și-a depus candidatura duminică pentru funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Bihor. În același...

Messi, de neoprit în America! Argentinianul a reușit o nouă dublă și e golgheter în MLS

Lionel Messi a contribuit decisiv la victoria lui Inter Miami cu scorul de 4-1 în faţa lui New England Revolution, după ce a marcat...
Ultima oră
Pe aceeași temă