12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUn pakistanez a fost expulzat din România. SRI: Bărbatul făcea propagandă pentru...

Un pakistanez a fost expulzat din România. SRI: Bărbatul făcea propagandă pentru teroriști

Un pakistanez a fost expulzat din România, după ce Serviciul Român de Informaţii a stabilit că acesta a derulat activităţi care prezintă riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale. Cetăţeanul respectiv a fost declarat indezirabil pentru o perioadă de 10 ani, se precizează într-un comunicat SRI.

Pakistanezul se afla în România în calitate de solicitant al dreptului de şedere în ţara noastră în baza căsătoriei cu un cetăţean român. El a intrat în atenția SRI începând cu finele anului 2015, când a intrat ilegal în România.

În urma măsurilor informativ-operative derulate, s-a stabilit că respectivul a derulat activități care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri și amenințări la adresa securității naționale. Concret, străinul s-a remarcat prin activităţi de propagandă în mediul virtual, în favoarea mai multor entităţi teroriste active în zona de origine, susţinând supremaţia islamului extremist, incitând la jihadul global, fiind, totodată, preocupat de cunoaşterea şi însuşirea modului de fabricare a unor dispozitive explozive improvizate şi a componentelor acestora.
 
La propunerea SRI, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti care, în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/12.12.2002, privind regimul străinilor în România, a dispus măsura declarării ca indezirabil a celui în cauză, pentru implicarea în fapte care, potrivit art. 3 lit. "i" şi "l" din Legea 51/1991 (republicată), constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale. Ca urmare a sentinţei Curții de Apel București, străinul a fost luat în custodie publică, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul național.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă