Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.
Lucian Boicu, care s-a născut în Buzău, a studiat la Institutul de Artă din Toronto, iar, în prezent, lucrează ca senior compositor la Method Studios, fiind stabilit în Vancouver, potrivit paginii sale de pe un site de socializare.
Lucian Boicu a lucrat la filmele "Gardienii Galaxiei/ Guardians of the Galaxy", "Godzilla", "Uimitorul Om-Păianjen 2/ The Amazing Spider-Man 2", "Legenda călăreţului singuratic/ The Lone Ranger", "Resident Evil: Răsplata/ Resident Evil: Retribution", dar şi la o parte din episoadele serialelor de televiziune "The Borgias" şi "Vikings".