22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUn sat din Spania, izolat de o lună din cauza zăpezii

Un sat din Spania, izolat de o lună din cauza zăpezii

Cei 20 de locuitori ai unui sătuc din munţii Picos de Europa din nordul Spaniei sunt izolaţi de 29 de zile din cauza ninsorilor abundente, singura lor modalitate de aprovizionare fiind cu elicopterul, informează Mediafax.

"Suntem disperaţi pentru că începem să rămânem fără provizii pentru oameni şi animale", a declarat o localnică din Tresviso, Santa Lopez, în Cantabria, pentru cotidianul spaniol ABC.

De fiecare dată când locuitorii aud sunetul elicopterului apropiindu-se printre versanţii acoperiţi de zăpadă, respiră uşuraţi. "Tocmai au venit şi ne-au adus produse de primă necesitate: pâine, fructe, lapte, legume", afirmă Lopez.

Izolarea i-a purtat înapoi în timp pe locuitorii din Tresviso, când "zidurile de zăpadă" erau un fapt comun în timpul iernii. "Este prima dată în 25 de ani de când avem drum asfaltat când este atât de rău", a declarat fermierul Feliciano Campo. "Înapoi la vremurile când Tresviso era complet izolat în timpul iernii", a adăugat el.

Această situaţie pentru locuitorii din Tresviso a fost agravată de faptul că vehiculul lor de îndepărtare a zăpezii este blocat la cinci kilometri de sat. Astfel că, până când nu se va topi zăpada pe drumul care duce la Tresviso, sătenii vor încerca să se decurce cum pot în aceste condiţii.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...
Ultima oră
Pe aceeași temă