15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialUn tren a deraiat în gara din Brașov. Traficul feroviar, reluat după...

Un tren a deraiat în gara din Brașov. Traficul feroviar, reluat după șase ore

UPDATECirculaţia feroviară pe magistrala 200, între Braşov şi Sibiu, a fost reluată, miercuri după-amiază, după o întrerupere de şase ore, informează Mediafax.

În acest timp în care a fost remediată avaria la şinele de cale ferată produsă în urma deraierii unui automotor, în zona gării Braşov. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, circulaţia feroviară a fost reluată în jurul orei 16.00, după ce angajaţii CFR au reuşit să remedieze defecţiunea de la şine.

———-

Traficul feroviar pe magistrala 200 Braşov-Sibiu este întrerupt, miercuri, după ce un automotor cu două vagoane a deraiat, în zona gării Braşov, informează Mediafax.

Incidentul a avut loc în jurul orei 10.00, în zona gării Braşov, când un automotor cu două vagoane aparţinând unei companii private, în care nu se aflau călători, a deraiat în timpul manevrelor de garare, fără a fi înregistrate persoane rănite, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Liviu Naghi. 

În schimb, pe magistrala 200 Braşov-Sibiu au fost avariate şinele de cale ferată, iar traficul pe ruta respectivă este oprit.

Secţia Regională de Poliţie Transporturi Braşov a deschis o anchetă, sub coordonarea unui procuror, pentru a se stabili cauzele care au dus la deraierea trenului.

La ora transmiterii acestei ştiri, angajaţii de la CFR lucrează la remedierea avariilor şi se estimează că traficul feroviar între Braşov şi Sibiu ar urma să fie reluat în cursul serii de miercuri.

 

Cele mai citite

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă