12.4 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialUnde au dispărut zilele vechi sau memoriile unui scriitor de geniu

Unde au dispărut zilele vechi sau memoriile unui scriitor de geniu

Azi, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu va avea loc o dezbatere pornind de la două dintre cele mai cunoscute scrieri autobiografice ale lui Yasunari Kawabata, “Jurnal de la şaisprezece ani“ şi “Adolescentul“, recent apărute în volum la editura Humanitas în colecţia Memorii/Jurnale.

„Ceea ce mi s-a părut cel mai straniu când am descoperit Jurnalul a fost faptul că nu-mi aminteam deloc de viaţa de zi cu zi povestită aici. Dacă nici eu nu-mi amintesc de zilele astea, oare unde s-or fi dus? Unde-or fi dispărut? M-am uitat în urmă după amintirile vechi şi m-am gândit la ce pierd oamenii o dată cu trecutul lor.
Şi acum mi se pare straniu faptul că am trăit zilele astea şi nu-mi amintesc de ele – prima dintre problemele pe care le prezintă Jurnalul. Chiar dacă nu-mi aduc aminte de zilele astea, nu-mi vine să cred că pur şi simplu au dispărut, ori
s-au pierdut undeva în trecut. Dar Jurnalul nu este o lucrare despre memorie sau lipsa ei. Nu e nici un comentariu asupra semnificaţiei timpului şi a vieţii. Am certitudinea, însă, că pentru mine este un punct de reper, un indiciu“, spunea Yasunari Kawabata.

Marele scriitor Yasunari Kawabata s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925 şi, doi ani mai târziu, a devenit cunoscut prin nuvela „Dansatoarea din Izu“, iar în 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul „Ţara zăpezilor“.

 Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez“.

 S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute cărţi ale sale se numără „O mie de cocori“, „Maestrul de go“, „Lacul“, „Sunetul muntelui“, „Frumoasele adormite“, „Vechiul oraş imperial“ şi „Frumuseţe şi întristare“. Invitaţii acestei seri sunt Simona Vasilache, critic literar, Sandra Istrate, profesor de limba japoneză şi specialist în civilizaţia japoneză, Liviu Ornea, matematician, critic de teatru şi un cititor pasionat al literaturii japoneze, şi George Moise, scriitor. Dezbaterea va fi moderată de Şerban Georgescu, coordonator al     Centrului de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universităţii Româno-Americane Bucureşti. 

Cele mai citite

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...
Ultima oră
Pe aceeași temă