13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialUnul dintre cei mai mari baritoni români, Dan Iordăchescu, a murit

Unul dintre cei mai mari baritoni români, Dan Iordăchescu, a murit

Baritonul Dan Iordăchescu a murit, duminică, la vârsta de 85 de ani, după o lung suferință, a anunțat Opera Națională București, citată de Mediafax

“Astăzi, la Bucuresti, a încetat din viață maestrul Dan Iordăchescu. Dumnezeu să-l odihnească!, a anunțat Opera Națională București pe pagina sa de Facebook.

Dan Iordăchescu a întreprins în întreaga sa carieră naţională şi internaţională 262 de turnee internaţionale în 61 de ţări. 

Din 1979, a avut activităţi pedagogice de canto, clase de masterat în SUA, Marea Britanie, Franţa, Filipine, Grecia, Turcia şi România, unde a fost profesor universitar la Academia de Muzică Bucureşti.

A interpretat peste 45 de roluri importante de operă (în special W. A. Mozart, G. Verdi, G. Bizet), în mai mult de 1.080 de spectacole de operă, de la preclasici până la contemporani, şi peste 1.500 de lied-uri în aproape 1.600 de concerte, în toată lumea.

A cântat pe cele mai prestigioase scene (Teatro alla Scala din Milano, Viena Staats Oper, Opera de Paris, operele din Seattle, Hamburg, Munchen, Berlin, Sankt-Petersburg, Los Angeles, San Francisco, New York, Dallas, Teatrul Balşoi din Moscova etc.), având ca parteneri pe Mario del Monaco, Placido Domingo, Mirella Freni, Renata Scotto, Virginia Zeani, Monserrat Caballe, Luciano Pavarotti, J. MacCracken, Franci Corelli, N. Rossi-Lemeni, G. DiStefano şi alţii, sub bagheta unor personalităţi ca Riccardo Muti, Lorin Maazel, Georges Pretre, Zubin Mehta, M. Rostropovitch, Tullio Serafin, Sir Colin Davis etc..

A primit numeroase distincţii, printre care Meritul Cultural clasa a II-a (1964), Meritul Cultural clasa I (1968), Ordinul ”Steaua de Aur a României” în rang de Comandor (2000).

Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă