12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE Atac armat în statul american Washington: Suspectul arestat este un tânăr...

UPDATE Atac armat în statul american Washington: Suspectul arestat este un tânăr de 20 de ani născut în Turcia

Presupusul atacator care a ucis, vineri seară, cinci persoane într-un centru comercial din Burlington, statul american Washington (nord-est), este un tânăr de 20 de ani născut în Turcia, a anunțat poliția, care l-a capturat sâmbătă pe suspect, după căutări care au durat 24 de ore, transmite AFP preluată de agerpres.

Conform purtătorului de cuvânt al poliției statale, Mark Francis, suspectul se numește Arcan Cetin, rezident în Oak Harbor, oraș învecinat cu Burlington, la circa 110 km nord de Seattle.

Poliția nu caută niciun alt suspect, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Atacatorul, prezentat inițial de poliție ca fiind un tânăr de origine hispanică, a deschis focul în centrul comercial Cascade Mall din Burlington, omorând patru femei și un bărbat. 

O pagină de Facebook, prezentată ca fiind a suspectului, indică faptul că Arcan Cetin s-a născut la Adana, al patrulea oraș din Turcia, și-a făcut studiile la Oak Harbor și lucra într-un magazin din Widbey Island, o altă localitate din statul Washington.

Conform Biroului Federal de Investigații (FBI), nu există în acest stadiu niciun indiciu cu privire la un potențial "act terorist".

 

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă