22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialVarşovia acuză scurgerile în presă ale raportului privind funcţionarea Tribunalului Constituţional polonez

Varşovia acuză scurgerile în presă ale raportului privind funcţionarea Tribunalului Constituţional polonez

Polonia a cerut miercuri Consiliului Europei să amâne adoptarea unui raport asupra controversatelor măsuri privind funcţionarea Tribunalului Constituţional adoptate de guvernul de la Varşovia, după ce extrase din proiectul textului au apărut deja în presă, transmite AFP, citată de Agerpres

‘Încrederea noastră în Consiliul Europei şi în Comisia de la Veneţia a fost serios zdruncinată’, a declarat la Strasbourg în faţa jurnaliştilor Aleksander Stepkowski, adjunct al ministrului polonez de externe. În aceste circumstanţe ‘Comisia de la Veneţia ar trebui să amâne adoptarea proiectului pentru o sesiune ulterioară’, respectiv cea din luna iunie, în locul perioadei 11-12 martie când este programată validarea textului. 

Dar scurgerea în presă a versiunii de lucru a raportului a fost criticată şi de secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjoer Jagland. ‘Difuzarea acestui proiect al Comisiei de la Veneţia privind evaluarea amendamentelor legii Tribunalului Constituţional este regretabilă (…) Recomand insistent tuturor să aştepte documentul definitiv, care trebuie adoptat în sesiunea oficială a Comisiei de la Veneţia şi să evite utilizarea sa cu rea intenţie în scopuri politice’, a adăugat Jagland. Raportul menţionat face referire la revizuirea legii privind funcţionarea Tribunalului Constituţional polonez de către guvernul condus de partidul conservator eurosceptic Lege şi Justiţie (PiS). 

Fostul guvern, condus de liberalii din Platforma Civică (PO), a adoptat anul trecut în luna iulie un amendament pentru numirea a cinci noi judecători în cadrul Curţii Constituţionale, deşi mandatele celor pe care aceştia urmau să îi înlocuiască nu expiraseră, liberalii dorind astfel să-şi asigure cel puţin controlul asupra Curţii în perspectiva pierderii alegerilor legislative din octombrie. Dar preşedintele Andrej Duda, provenit şi el din rândurile PiS, a refuzat atunci să promulge legea, iar odată ce au preluat conducerea executivului conservatorii au revizuit şi ei actul normativ pentru a aduce la Curtea Constituţională alţi judecători în locul celor pe care au încercat liberalii să-i impună. 

În respectivul proiect de raport al Comisiei de la Veneţia guvernul de la Varşovia este avertizat asupra riscurilor legate de respectarea statului de drept pe care acele modificări le implică în opinia acestui organ consultativ al Consiliului Europei. Această lege şi încă una ce priveşte mass-media publică au intrat şi în atenţia Comisiei Europene, care a declanşat o procedură preliminară privind statul de drept. 

Cele mai citite

Noua lege a pensiilor. Ce venituri va avea un român care a muncit 35 de ani

Noua lege a pensiilor vine cu metode diferite de calcul a veniturilor persoanelor după retragerea din activitate. Românii care au cotizat timp de 35...

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...
Ultima oră
Pe aceeași temă