21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialVaslui: Un profesor acuză patru poliţişti că l-au bătut cu pumnii şi...

Vaslui: Un profesor acuză patru poliţişti că l-au bătut cu pumnii şi picioarele pe stradă

Patru poliţişti vasluieni sunt acuzaţi de un profesor că l-au bătut cu pumnii şi picioarele, pe o trecere de pietoni din oraş, întrucât le-a reproşat că erau să-l lovească cu autospeciala, relatează Mediafax.

Profesorul Adrian Munteanu, în vârstă de 47 de ani, de la Liceul "Ion Mincu" din Vaslui susţine că a fost bătut cu pumnii şi picioarele de patru poliţişti cărora le-a reproşat că erau să-l lovească cu autospeciala de poliţie în timp ce traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni.

Cadrul didactic a depus plângere penală la Poliţia Municipală Vaslui, care şi-a declinat competenţa către Parchet.

"În timp ce traversam strada pe marcajul pietonal din zona Pieţii Traian, au trecut milimetri pe lângă mine, moment în care am striga la ei că mă lovesc cu maşina pe trecerea de pietoni. Atunci, au oprit maşina, au dat în marşarier până în dreptul meu şi au coborât patru poliţişti care au început să mă lovească la picioare, în cap, unul în umeri şi în coaste. Apoi m-au ridicat cu capul în sus şi, după ce şi-au cerut scuze că m-au confundat, m-au lăsat acolo. Unul din martorii incidentului a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a chemat o ambulanţă, care a constatat că am fost lovit, existând şi o fişă de observaţie în acest sens", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX profesorul Adrian Munteanu.

Pe lângă martori, profesorul vasluian afirmă că în susţinerea acuzaţiilor sale există şi înregistrări video cu telefoane mobile şi camere de supraveghere din zona Pieţei Traian.

Pe de altă parte, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Vaslui susţin că profesorul nu ar fi fost agresat de agenţi, aceştia "conducându-l" doar de pe stradă pe trotuar, pentru a nu fi lovit de vreo maşină.

"În momentul în care echipajul de poliţie a trecut pe lângă profesor, aflat în zona trecerii de pietoni, acesta le-a adresat injurii. Poliţiştii au încercat să comunice cu cetăţeanul în cauză, însă nu s-a reuşit întrucât se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Atunci, poliţiştii l-au condus pe trotuar, în condiţiile în care se afla pe partea carosabilă şi risca să fie lovit de vreun autovehicul", a afirmat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Cele mai citite

Alegerea Care Controlează Viitorul Copilului

Una dintre primele și cele mai importante decizii pe care le iau părinții după nașterea unui copil este modul în care vor hrăni...

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Aeroportul Internațional „Delta Dunării”- „gaura” neagră a Consiliului Județean Tulcea

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a inaugurat recent, cu mare tam-tam, finalizarea lucrărilor de modernizarea a Aeroportului Internațional „Delta Dunării” de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă