15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialVeşti bune pentru angajaţi. S-a aprobat legea potrivit căreia orele petrecute în...

Veşti bune pentru angajaţi. S-a aprobat legea potrivit căreia orele petrecute în drum spre muncă sunt considerate timp de lucru

Curtea Europeană de Justiţie a aprobat legea conform căreia orele petrecute de angajaţi în drumul spre locul de muncă vor fi luate în considerare drept perioadă de lucru, scrie Mediafax. Astfel, drumul spre locul de muncă, la începutul zilei şi respectiv dinspre locul de muncă va fi introdus în programul de lucru. Decizia îi vizează pe angajaţii care nu au un sediu fix de lucru.

Potrivit Curţii Europene de Justiţie, această decizie protejează “sănătatea şi siguranţa” angajaţilor, care pot cere să le fie plătite orele petrecute pe drum. 

În ceea ce priveşte concediul medical, angajaţii care se îmbolnăvesc în timpul concediului anual de odihnă vor putea să ceară reprogramarea concediului de odihnă, precizează sursa citată.

Această decizie a stârnit şi anumite controverse, considerându-se că angajaţii ar putea să îşi mărească dreptul la concediu declarând că sunt bolnavi, deşi nu este adevărat.

Cele mai citite

Prințul Harry marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus

Prințul Harry va marca cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus printr-o prezență specială la o slujbă ce va avea loc la Catedrala St....

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Ministrul de externe thailandez demisionează neașteptat

Ministrul de externe thailandez Parnpree Bahiddha-Nukara a demisionat, a anunțat duminică guvernul, după ce a fost înlăturat din funcția de vicepremier în cadrul unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă