12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialVicepreședintele Mike Pence și-ar fi folosit contul personal de e-mail pentru afaceri...

Vicepreședintele Mike Pence și-ar fi folosit contul personal de e-mail pentru afaceri publice, în calitate de guvernator. Cazul amintește de scandalul în care a fost implicată democrata Hillary Clinton

Vicepreședintele american Mike Pence și-ar fi folosit contul personal de e-mail pentru afaceri publice, în calitate de guvernator al statului Indiana, potrivit unor informații făcute publice de Indianapolis Star, informează agenția DPA, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, contul personal de AOL al lui Pence ar fi fost spart de hackeri anul trecut, care ar fi obținut e-mailurile după ce au înaintat o solicitare de acces la date publice.

Astfel, Pence și-ar fi folosit contul personal de e-mail pentru a ține legătura cu unii consilieri, discutând inclusiv chestiuni privind măsurile pe care trebuie să le ia statul Indiana în prevenirea terorismului și arestarea mai multor bărbați pentru acuzații legate de terorism, mai notează publicația citată.

Dezvăluirile amintesc de scandalul în care a fost implicată fosta candidată democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, a cărei campanie a fost puternic afectată de apariția unor informații conform cărora a folosit un server și un cont de e-mail private în perioada cât a fost secretar de stat.

Pence, care a fost guvernator al statului Indiana din 2013 până în luna ianuarie a acestui an, a avut atacuri dure la adresa lui Hillary Clinton pe acest subiect.Un comunicat transmis de biroul de presă al lui Pence și citat de Star confirmă că acesta a avut un cont de e-mail personal și unul oficial cât a fost guvernator, dar că a „respectat în totalitate legislația din Indiana privind folosirea și păstrarea e-mailurilor”.

Anul trecut, un hacker a spart contul personal al lui Pence și a trimis e-mailuri către contactele sale spunând că a rămas blocat în Filipine cu soția și cerându-le să îi trimită bani, conform Star.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă