21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialVictor Hănescu, eliminat în ultimul tur al calificărilor la Delray Beach

Victor Hănescu, eliminat în ultimul tur al calificărilor la Delray Beach

Tenismanul Victor Hănescu, cap de serie numărul 2 în calificări şi locul 142 ATP, a ratat, luni, calificarea pe tabloul principal al turneului de la Delray Beach (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 549.230 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Hănescu a fost învins, în ultimul tur al calificărilor, cu scorul de 6-3, 5-7, 6-4, după o oră şi 54 de minute, de americanul Eric Quigley, poziţia 463 în ierarhia mondială.

Pentru performanţa reuşită la Delray Beach, Victor Hănescu va primi 6 puncte ATP şi un cec în valoare de 810 dolari.

Cele mai citite

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...

Un fost antrenor de la Manchester United îl critică pe Erik Ten Hag: “Nu are niciun sens!”

Fostul antrenor de dezvoltare a abilităților tehnice al primei echipe a lui Manchester United, Rene Meulensteen, critică tactica lui Erik ten Hag, după ce...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...
Ultima oră
Pe aceeași temă